6 mai – Ziua Maistrului Militar de Marină
- 06/05/2022
Corpul maiștrilor militari de marină aniversează, la data de 6 mai 2022, 113 ani de la înființare, prin Înaltul Decret nr. 1620, semnat de Regele Carol I, în anul 1909. Actul consfințea constituirea corpului militar sub denumirea de „maeștri de marină șefi de specialitate”.
Documentul istoric arată că menirea acestei categorii de personal militar era aceea de a fi șefi de specialitate, ajutoare ale ofițerilor de marină la bordul navelor de luptă și suplinitori ai ofițerilor, ca șefi de magazii, depozite și ateliere pentru păstrarea materialelor marinei și pentru exploatarea tehnicii de bord.
Istoria acestui corp militar a cunoscut capitole dintre cele mai complexe. A traversat două războaie mondiale și și-a consolidat poziția și statutul prin înalt profesionalism și printr-un devotament necondiționat arătat valorilor promovate sub drapelul tricolor.
Prestigiul și tradiția legate de Corpul Maiștrilor Militari de Marină constituie motive solide pentru tinerii care încă aleg să îmbrace uniforma acestei categorii de personal din Armata României.
Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale i-a fost încredințată misiunea de a fi formatorul celor care îngrijesc de tehnologia și echipamentele militare de la bordul navelor de luptă și nu numai. Încă de pe băncile școlii, viitorii maiștri militari de marină învață că, în calitate de lideri, sunt responsabili de succesul grupelor, echipelor și echipajelor pe care le au în subordine.
Motivația și determinarea celor care aleg să devină maiștri militari de marină devine, an de an, responsabilitatea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale pentru eforturi de modernizare și actualizare permanentă a condițiilor și actului didactic. Este prioritatea noastră ca fiecare nouă promoție de maiștri militari de marină care se alătură marii familii a Forțelor Navale Române să fie înzestrată cu toate cunoștințele de bază necesare pentru a face față cerințelor profesionale de ordin național și internațional.
Fiecare absolvent al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale are datoria ca, prin tot ceea ce face, să se asigure că Forțele Navale Române își obțin potențialul de operativitate și competență.
La mulți ani și bun cart înainte!