Primul local în care a funcționat școala
1899 - 1902

 

Promoțía de maiștri militari - artilerie, pe faleza cazinoului
22.03.1931

 

N.M.S. Regele Ferdinand - echipajul navei
25.10.1934

 

File din istoria școlii

 

Prin dobândirea ieşirii la mare în urma revenirii Dobrogei între hotarele naţionale fireşti, Romania trece rapid la dezvoltarea marinei militare şi civile, fapt ce a impus organizarea unor forme de învăţământ specifice.

Astfel, la data de 8 octombrie 1897, prin Inaltul Decret nr. 3110, regele Carol I a aprobat "Regulamentul de funcţionare al Şcolii de submecanici şi submaeştri de marină", instituţie precursoare a actualei şcoli şi care, la înfiinţare, îşi recruta elevii doar din fiii marinarilor din marina de război sau civilă şi din fiii de militari. Şcoala funcţiona la Galaţi, iar primul comandant al acesteia a fost numit comandorul Constantin Bălescu.

În anul 1908, şcoala se mută la Constanţa, în actualul imobil al Muzeului Marinei. Dintre foştii profesori ai acestei şcoli s-a remarcat personalitatea lui Eugeniu Botez, cunoscut în literatură sub pseudonimul Jean Bart.

Odată cu înfiinţarea Corpului Maiştrilor Militari, prin Decretul nr. 2064/1909, şcoala se reorganizează sub denumirea de Şcoala de marină a maeştrilor șefi de specialitate, sub comanda Lt.cdor Vasile Scodrea.

Declanşarea Războiului de reîntregire a neamului duce la mutarea în grabă a şcolii la Galaţi şi, în scurt timp, la întreruperea cursurilor. Elevii sunt detaşaţi în unităţile Marinei militare, mulţi dintre ei participând la acţiunile de luptă purtate de unităţile de nave. Ca urmare a acestei participări, şcoala a dat ca jertfă doi elevi: Constantin Budeanu și Alexandru Meșter.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 1875/1919 intră în vigoare noul statut al Corpului maeştrilor militari, în care se stipula că aceştia sunt ajutoare ale ofiţerilor şi instructori tehnici de specialitate.

Incepând cu anul 1920, Şcoala de Maeştri a fost reorganizată, funcţionând cu două instituţii, pregătind specialişti cu studii medii pentru marină: Institutul Maritim cu sediul în Constanţa şi Şcoala de Mecanici şi Electricieni cu sediul în Sulina.

Institutul Maritim cuprindea:

  • Şcoala copiilor de marină, cu durata de trei ani;
  • Şcoala instructorilor de specialitate, cu durata de un an;
  • Şcoala de maeştri, cu durata de 2 ani.

Începând cu 1 octombrie 1928, funcționează în Constanţa sub numele de Şcoalele de specialişti ale marinei, având ca obiectiv pregătirea tinerilor care doresc a îmbrăţişa o carieră militară in specialităţile de punte.

Cea de-a doua conflagraţie mondială îi regăseşte pe elevii școlii în practică şi stagiu la nave. Luptând pentru independenţa şi suveranitatea ţării, apărând interesele poporului roman și oferind înalte pilde de patriotism, săvârşind glorioase fapte de arme, în acest război au căzut la datorie 12 elevi şi un ofiţer profesor.

Între anii 1950 şi 1959, şcoala este desfiinţată urmând ca, la data de 1 noiembrie 1959, să se reînfiinţeze sub numele de Şcoala de subofiţeri de marină.

Din 21 august 1965, instituţia se va numi Şcoala Militară de Maiştri de Marină, având o durată de trei ani.

Din 1986, la concursul de admitere pot participa numai absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat. Începând cu anul 1987, şcoala a funcţionat ca secţie a Academiei Navale "Mircea cel Batran" şi s-a reînfiinţat ca instituţie de sine stătătoare la data de 15 martie 1990.

Perioada următoare a consemnat noi evoluţii pe calea aplicării reformei învăţământului militar. Şcoala a parcurs diferite etape de reorganizare structurală:

  • începând cu anul de învățământ 2002-2003, durata perioadei de școlarizare s-a redus la doi ani;
  • din iulie 2004 trece în subordinea Academiei Navale "Mircea cel Batrân"
  • din septembrie 2008 se subordonează Statului Major al Forţelor Navale.

Din anul 2008, schimbările doctrinare și tehnologice au impus elaborarea noului model al maistrului militar care devine astfel un om multidimensional cu competenţe de specialist, lider militar de organizaţii mici, cu o bogată cultură generală, civică, marinarească, ataşat valorilor naţionale.

În perioada existenţei sale, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu" a dat Marinei militare şi Marinei grănicereşti (actuala Poliţie de Frontieră) şi, în anumite momente ale istoriei, Marinei comerciale peste 8000 de cadre medii care au demonstrat prin înaltă ţinută şi profesionalism că au urmat cursurile unei instituţii de excepţie din peisajul învăţământului militar românesc.

La bordul navelor maritime şi fluviale, în secţii şi ateliere de reparaţii, în laboratoarele instituţiilor militare de învăţământ, la depozite şi subunităţi, maiştrii militari şi-au făcut datoria, onorând profesia aleasă.

Amiral Ion Murescu,
întemeietorul școlii

 

Absolvent, anul 1902

 

Absolvent, anul 1935

 

 

Viceamiral Ion Murgescu

Viceamiral Ion Murgescu, primul amiral român, a fost o personalitate proeminentă, care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării marinei române. Aceasta datorită excepţionalelor sale cunoştinţe de specialitate, capacităţii de organizare şi de conducător care l-au caracterizat.

Evoluţia carierei sale militare constituie o mărturie a contribuţiei aduse de viceamiral Ion Murgescu la progresul marinei noastre, căreia i-a dedicat întreaga valoare a personalităţii sale. Numele său este prezent alături de toate eforturile de modernizare a marinei militare, de înzestrare cu cele mai performante nave şi echipamente din acea perioadă şi de consolidare a învăţământului de marină. Vocaţia şi-a descoperit-o încă din adolescenţă. Încheindu-şi studiile liceale la Buzău, unde s-a născut la 27 martie 1846, a optat să concureze pentru o bursă la Şcoala Navală din Brest. Examenul, organizat de Guvernul României a constituit o reuşită pentru Ion Murgescu şi la 1 august 1864, el figura ca elev al acelei şcoli. Rezultatele notabile pe care le-a obţinut l-au făcut remarcat încă din primul an de studii. Guvernul României a hotărât ca pentru meritele sale, tânărul să primească o recompensă bănească. După încheierea studiilor a fost înaintat la gradul de aspirant clasa a II-a, şi datorită faptului că s-a situat printre cei mai buni absolvenţi a primit autorizarea să efectueze un voiaj de instrucţie la bordul navei şcoală franceze JEAN BART. Revenit în ţară, activitatea sa începe prin numirea ca ofiţer secund la bordul unei nave din cadrul Corpului Flotilei. În scurt timp, datorită activităţii depuse, a fost înaintat la gradul de sublocotenent. Printre primele performanţe înscrise în palmaresul său se înscrie traversarea sectorului Porţile de Fier, pentru prin dată, de o navă de război românească, nava ŞTEFAN CEL MARE, la bordul căreia ofiţer secund era Ion Murgescu. Sensul ascendent al carierei sale continuă. În 1871, având gradul de locotenent, a fost numit comandantul navei ROMÂNIA, iar în 1873 comandantul navei FULGERUL.

O pagină deosebită în cartea activităţii sale o constituie faptul că el a fost primul comandant român care a condus o navă de război românească într-un marş în Marea Mediterană şi Marea Neagră. Acest voiaj a avut loc cu ocazia aducerii în ţară a canonierei FULGERUL construită în şantierele navale din Franţa. Pentru modul cum a organizat şi s-a desfăşurat acest marş, Ion Murgescu a fost citat pe întreaga armată prin ordinul Ministrului de război şi a primit dreptul de a purta „medalie militară de aur”. În 1874 a fost numit în funcţia de comandant al navei ŞTEFAN CEL MARE, funcţie ocupată prin tradiţie de ofiţeri de elită. În 1875 a fost înaintat la gradul de maior şi ulterior titularizat în funcţia de comandant al flotilei, funcţie pe care a ocupat-o timp de 2 ani. În această perioadă, principala sa preocupare a constituit-o ridicarea pregătirii de luptă a echipajelor. În acest sens, a planificat şi realizat pentru prima dată formarea unei grupări tactice compusă din navele ŞTEFAN CEL MARE, ROMÂNIA şi FULGERUL, grupare care în 1875 după parcurgerea unei etape de pregătire în comun, a executat marşuri pe Dunăre, trageri reale de artilerie asupra unor ţinte plutitoare şi alte exerciţii menite să instruiască personalul aflat la bordul navelor. Anul 1877 aduce o nouă turnură în cariera maiorului Murgescu, care este numit ataşat pe lângă flotila rusă pe Dunăre, în contextul izbucnirii războiului între România şi Poarta Otomană.

Pregătirea sa profesională de excepţie, îl face foarte util în conceperea planului de atac împotriva grupării de nave otomane aflate pe canalul Măcin. Confirmarea valorii sale profesionale o dă reuşita atacului împotriva navelor otomane culminând cu scufundarea montorului SEYFI, care avea un deplasament de 2500 t şi era înzestrat cu o artilerie foarte puternică, victorie dublată de scoaterea de sub focul artileriei şi salvarea şalupei RÂNDUNICA. Această remarcabilă faptă de arme a adus maiorului Ion Murgescu ordinul rus „Sfântul Vladimir clasa a IV-a” cu spade şi rozete. A fost primul ofiţer român decorat de ţarul Rusiei în decursul acelei campanii militare. În ţară, domnitorul Carol a conferit maiorului Murgescu ordinul „Steaua României”.

Alte fapte de arme ale maiorului Ion Murgescu, în acea campanie au fost răsplătite cu numeroase decoraţii – „Medalia comemorativă rusă”, medalia „Apărarea Independentă” şi „Crucea Trecerea Dunării”. La 1 decembrie 1877 maiorul Ion Murgescu a revenit la conducerea Corpului Flotilei până în 1879, după care a deţinut alte funcţii deosebit de importante: director al Arsenalului Flotilei, Comandant al şcolii fiilor de militari din Iaşi, Inspector al navigaţiei şi porturilor, şef al Diviziunii echipajelor. Colonelul Ion Murgescu a făcut parte şi din comisia de recepţie şi aducere în ţară a noilor nave care au intrat în înzestrarea marinei României până în 1888. La 10 mai 1888 a fost numit comandantul marinei şi pentru faptele sale de arme şi pentru aportul adus la recepţia noilor nave a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de comandor. La 10 mai 1893 a fost înaintat la gradul de general. În anul următor, 1894, s-a aflat la comanda marşului executat în Marea Neagră şi Marea Mediterană de crucişătorul ELISABETA şi de bricul MIRCEA. În perioada mandatului său care a durat 16 ani, a depus eforturi intense pentru modernizarea Marinei române, pentru dotarea cu navele şi echipamentele cele mai moderne din epocă şi pentru perfecţionarea învăţământului de marină. Intrarea în dotare a unor noi categorii de nave şi diversificarea misiunilor Marinei Militare a relevat necesitatea existenţei unor cadre specializate care să opereze şi să întreţină noile echipamente şi să instruiască echipajele. Aceasta s-a materializat în înfiinţarea la 8 octombrie 1897 a Şcolii de Marină, care pregătea şefi în diversele specialităţi ale Marinei şi care este precursoarea actualei şcoli de maiştri militari de marină.

În anul 1898 conform noii legi de organizare a Marinei Militare generalul Ion Murgescu a fost trecut în corpul ofiţerilor de marină şi gradul său a fost echivalat cu acela de contraamiral. Din iniţiativa şi la ordinul său, în anul 1899, s-a desfăşurat prima manevră din Marina României, la care au participat întrunit navele Diviziei de Mare şi cele ale Diviziei de Dunăre. Contraamiralul Ion Murgescu a adus o valoroasă contribuţie la elaborarea Regulamentului serviciului la bord, în calitate de preşedinte al comisiei menite să perfecţioneze acel regulament conform noilor realităţi din marină. În anul 1901, Contraamiralul Murgescu se retrage, la cerere de la comanda marinei. Meritele sale incontestabile demonstrate cu prisosinţă pe parcursul carierei sale de ofiţer au făcut ca în perioada imediat următoare, Contraamiralul Murgescu să fie decorat cu ordinul „Steaua României” la gradul de comandor, cu ordinul „Steaua României” la gradul de mare ofiţer, cu ordinul „Carol I” la gradul de comandor şi cu ordinul „Sf. Stanislas” cls. I. În acelaşi context, după ce în anul 1909 generalul Kaulbarg în fruntea unei delegaţii ruse a vizitat România, Contraamiralul Murgescu alături de o delegaţie militară a fost invitat să viziteze oraşele Moscova şi Sankt Petesburg. Cu acest prilej a fost primit de ţarul Nicolae al II-lea şi i-a fost înmânată decoraţia „Sf. Gheorghe”. La 10 mai 1911 Ion Murgescu a fost avansat la gradul de viceamiral în rezervă, fiind primul ofiţer de marină căruia i-a fost acordat acest grad.

A trecut în nefiinţă la 4 martie 1913 şi a fost înmormântat la Cimitirul Belu cu onoruri militare. Discursul de adio a fost rostit de şeful Partidului Liberal, I.C. Brătianu care spunea:

„Amiralul Murgescu e cel dintâi care a încununat cu lauri de glorie tânăra noastră marină; el şi-a legat numele de prima victorie repurtată pe apele Dunării, acest fluviu pe ţărmurile căruia strămoşii noştri au dat atâtea lupte strălucite”.

Personalitate marcantă, Amiralul Ion Murgescu ca şi roadele activităţii desfăşurate de el în domeniul dezvoltării Marinei Militare şi al consolidării învăţământului de marină au rămas vii în memoria urmaşilor. În semn de preţuire, prima navă românească de război construită în ţară, la Galaţi, a primit denumirea Puitorul de mine „Amiral Murgescu”. De asemenea ŞCOALA DE MARINĂ înfiinţată la 8 octombrie 1897 la propunerea şi prin strădania sa a primit în 1992 denumirea de Şcoala Militară de Maiştri Militari de Marină „Amiral Ion Murgescu”.