Jurnal de bord – A III-a săptămână la nava-școală „Mircea”, cea mai complexă și spectaculoasă de până acum!
- 22/05/2023
A fost sărbătoare, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, la nava-școală „Mircea”. Elevii militari aflați în stagiu de practică până pe 31 mai, au avut ocazia să se afle la bord chiar în ziua când „Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii” a aniversat 84 de ani de la intrarea în serviciul marinei militare române, pe 17 mai 1939.
Înaintea sărbătorii, cadeții au muncit cot la cot cu membrii echipajului pentru a face ca nava să sclipească de curățenie în ziua aniversării sale. Totuși, noutatea săptămânii, în materie de lecții practice învățate, a reprezentat-o învergarea navei. Încă de luni, 15 mai, elevii, împreună cu instructorii și echipajul responsabil de lucrul în arboradă pregătit și au montat patru vele: vela mare, gabierul, contragabierul de la arborele centru și contragabierul de la arborele trinchet (prova).
În zilele premergătoare aniversării de 84 de ani de la intrarea navei în serviciu, echipajul a organizat o serie de activități menite să marcheze așa cum se cuvine Ziua NS „Mircea”. Astfel, elevii militari au luat parte, alături de colegii lor de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și de la Colegiul Național Militar „Al. I. Cuza” la o competiție de minifotbal, care s-a desfășurat pe baza sportivă a platformei de învățământ militar. Cu forța fizică dobândită la antrenamentele de urcare în arboradă, elevii militari au reușit să își adjudece locul I.
De asemenea, în portul militar s-au mai desfășurat un concurs de cunoștințe generale despre navă și o sesiune extrem de antrenantă de jocuri marinărești, unde, din nou, elevii militari s-au duelat pe echipe. Diplomele astfel obținute le-au fost înmânate de către comandantul navei-școală „Mircea”, comandorul Mircea Târhoacă, în cadrul festiv de pe 17 mai. În plus față de diplome, elevii și studenții militari au mai primit și câte o șapcă inscripționată cu însemnele NS „Mircea”, care să le amintească mereu de Spiritul Mircea.
Săptămâna începută cu fast s-a încheiat tot în vervă, la nava-școală „Mircea”, care a acostat sâmbătă și dumincă, de Zilele Constanței, la Terminalul de Pasageri din Portul Constanța, unde a coborât schela pentru sute de constănțeni și turiști veniți să-i admire frumusețea. Elevii militari s-au aflat și ei la bord pentru a face fotografii cu vizitatorii și pentru a răspunde la întrebările legate de specificul navei, dar şi de viața de elev militar.
Foto: Mm. II M.G. Tomița; I. Felea; Asp. A. Ruscan; Elv.frt. M. Mihoc; C. Sîmbeteanu