Solidaritatea se măsoară uneori în cel mai simplu gest: dorința de a salva o viață
10/06/2026
În contextul deficitului acut de sânge cu care se confruntă Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale continuă să răspundă prezent la apelurile umanitare și să se implice activ în acțiunile de donare de sânge.
Pentru viitorii maiștri militari de marină, spiritul de camaraderie și responsabilitatea față de semeni nu se manifestă doar în timpul instruirii militare, ci și prin implicare concretă în sprijinul comunității. Fiecare donare poate însemna o șansă la viață pentru pacienți aflați în situații critice, pentru victime ale accidentelor, pentru copii sau pentru oameni care trec prin intervenții chirurgicale complexe.
În același timp, donarea de sânge are și beneficii importante pentru sănătatea donatorului: contribuie la stimularea procesului de regenerare a sângelui, susține monitorizarea periodică a stării de sănătate și dezvoltă o cultură a responsabilității și empatiei.
Elevii militari ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale transmit astfel un mesaj simplu, dar esențial: fiecare dintre noi poate face diferența.



