Elevii școlilor de maiștri militari și subofițeri, reuniți la Constanța pentru cea de-a XV-a ediție a sesiunii de comunicări științifice
- 07/11/2025
De 15 ani, Sesiunea de Comunicări Științifice a Elevilor, organizată de Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, rămâne una dintre cele mai bune ocazii pentru tinerii din învățământul postliceal militar să-și exprime curiozitatea, creativitatea și spiritul de cercetare.
Ediția de anul acesta, desfășurată în perioada 5–7 noiembrie, a reunit elevi de la șase instituții militare și civile de învățământ, într-un schimb de idei și perspective care a pus accentul pe inovare și colaborare.
„Sesiunea de comunicări științifice a devenit, în timp, o tradiție care ne onorează. Este modul prin care elevii noștri învață să gândească analitic, să colaboreze și să-și valorifice curiozitatea profesională. Formarea viitorilor maiștri militari nu înseamnă doar instruire tehnică, ci și dezvoltarea spiritului de echipă și a dorinței de cunoaștere”, a declarat comandantul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, comandorul Valentin Nae.
Chiar dacă numărul participanților a fost mai redus decât în anii anteriori, ediția aniversară cu numărul XV s-a bucurat de o suită de lucrări deosebite, semnate de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Logistică, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, precum și ai Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia.
Viitorii maiștri militari de marină au etalat, la secțiunea Mecanică și Electromecanică, un prototip al Bobinei Tesla, în timp ce la secțiunea Armament, elevii de la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Logistică au prezentat – inclusiv cu o machetă – sistemul de tancuri TIGER I.
Despre tancuri și sisteme blindate au ales să vorbească și liceenii de la „Dragomir Hurmuzescu”, în timp ce colegii lor de la Colegiul Național Militar „Al. I. Cuza” s-au concentrat asupra noilor tehnologii de înzestrare a Forțelor Navale Române, analizând diferențele dintre corvetele vechi și cele care urmează să intre în dotarea Marinei Militare.
În cadrul secțiunilor dedicate Științelor socio-umane și Limbilor străine, elevii au abordat teme de actualitate precum impactul dezinformării și al știrilor false în mediul militar, rolul femeii în armată, educarea inteligenței emoționale sau leadershipul adaptat noilor generații.
„De la an la an, sesiunile devin tot mai ancorate în realitate. Lucrările elevilor nu mai sunt doar teoretice, ci au aplicabilitate concretă: de la montaje Arduino, la machete funcționale. Discuțiile dintre cadrele didactice ne ajută, la rândul nostru, să ne sincronizăm la nivel național, să împărtășim metode moderne și să anticipăm direcțiile viitoare ale formării viitorilor tehnieni ai fiecărei arme”, consideră, la finalul lucrărilor, președintele comisiei de organizare, Lt.col Valerian Novac.
Ca în fiecare an, temele prezentate au oferit o radiografie a preocupărilor viitorilor tehnicieni militari, indiferent de categoria de forțe din care fac parte. Acesta este, de altfel, și obiectivul principal al sesiunii: stimularea gândirii critice, a cooperării și a spiritului de îmbinare a disciplinelor, toate esențiale pentru formarea militarilor de generație nouă.
„Participarea la o astfel de sesiune te provoacă să cauți mai mult, să cercetezi, să vezi dincolo de ce scrie în manual. A fost o experiență care ne-a arătat că a fi militar înseamnă și a fi curios”, crede eleva de anul I Eliza Naca, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale.
Inițiate în anul 2010 de către Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, aceste sesiuni oferă elevilor militari ocazia de a-și antrena abilitățile de comunicare în public, de a-și testa cunoștințele de cultură generală și de a descoperi mediul de instruire din alte instituții similare.
Dincolo de competiția academică, evenimentul de la Constanța și-a propus să demonstreze încă o dată că tinerii din învățământul militar sunt uniți de motivații similare, respectiv aceea de a învăța, a inova și a contribui la performanța Armatei României.