Exercițiu de prevenire și stingere a incendiilor și acordare de prim-ajutor

  • 07/05/2025

 

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale a fost miercuri, 7 mai, gazda pompierilor și paramedicilor din cadrul Detașamentului Palas al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța.

Militarii ISU „Dobrogea” le-au vorbit elevilor și personalului despre importanța respectării normelor de securitate la incendiu și le-au prezentat mai multe tipuri de extinctoare însoțite de demonstrații de folosire a acestora.

Pompierii constănțeni au venit cu autospeciala de capacitate medie pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor calificat și le-au prezentat elevilor militari tipurile de echipament de care dispune un astfel de camion, oferindu-le celor interesați și exemple reale de situații în care acele echipamente au fost utilizate pentru a salva vieți, pentru a limita pagube sau pentru a înlătura pericole.

Paramedicii SMURD au explicat și exemplificat pașii pentru acordarea primului ajutor în diverse situații de criză care pot apărea atât la locul de muncă, dar și în alte instanțe cotidiene. Cu această ocazie, viitorii maiștri militari de marină au aflat cazurile în care este oportun ca un martor să intervină și să acorde primul ajutor și ce poate face pentru a salva viața cuiva în așteptarea ajutorului specializat. De asemenea, elevii militari au aflat cât de importantă este menținerea siguranței personale ca prim pas, înainte de a deveni salvatorului altcuiva.

Elev fruntaș Cristina Mândroiu este anul I și a urmărit cu mare atenție fiecare etapă a prezentării: „Este foarte bine că avem parte de astfel de activități în care putem învăța lucruri utile, cum ar fi tehnici corecte de acordare a primului ajutor. În plus, noi vom lucra pe nave militare și deja ni s-a explicat cât de importantă este vitalitatea navei și care sunt responsabilitățile unui membru al echipajului în caz de incendiu, de exemplu. De aceea este bine că suntem instruiți de oameni din domeniu cum să folosim corect echipamentele de stingere. Pe viitor, mi-ar plăcea să pot urma un curs specializat de prim-ajutor pus la dispoziție de cei de la SMURD”.

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, împreună cu militarii din cadrul ISU „Dobrogea” – Detașamentul Palas, organizează astfel de activități de conștientizare, responsabilizare și educație an de an, scopul fiind perfecționarea deprinderilor predate viitorilor maiștri militari de marină, în domeniul securității și sănătății în muncă, pe durata celor doi ani de studii.