Un camarad de excepție a trecut în neființă
- 01/02/2024
Cu profund regret și compasiune, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale anunță trecerea la cele veșnice, după o grea suferință, a celui care a fost M.m.pr. (rz) Ștefan Popescu.
Absolvent al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale în promoția 1987, la specialitatea Electronică navală, M.m.pr. (rz) Ștefan Popescu și-a completat studiile cu o licență în Ştiinţe Economice, în 2007 și cu un masterat în domeniul Contabilitate, expertiză și audit.
După absolvirea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, în anul 1987, M.m.pr. Ștefan Popescu a fost repartizat pe funcția de specialist principal 2 grupa stații hidrolocație la Vânătorul de submarine 263. În anul 1995, Popescu a revenit în Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale pe funcția de comandant pluton elevi. A avansat rapid la postul de Șef cabinet hidrolocație. A trecut în rezervă în anul 2016, din funcția de maistru militar de stat major la Operații, instrucție, învățământ și proiectare didactică, la instrucție și educație.
De-a lungul carierei a fost distins cu Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și respectiv 25 de ani de activitate. În 2014 i-a fost acordată și Emblema de Onoare a Forțelor Navale.
Cei care l-au cunoscut pe M.m.pr. (rz) Ștefan Popescu spun despre el că a fost un profesionist desăvârșit, un dascăl cu vocație pentru generațiile de elevi care l-au întâlnit la catedră și un mentor pentru tinerii din echipele în care a făcut parte.
În aceste momente de grea încercare, conducerea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe.