Vizită fulger a subofițerului de comandă al Statului Major al Apărării la Constanța: Plt.adj. pr. Florea Sas: „Zona de confort nu generează niciodată progres. Căutați să deveniți imaginea liderului pe care îl admirați”
- 30/10/2023
Plutonierul adjutant principal Florea Sas, consilierul șefului Statului Major al Apărării pe problematică ce ține de maiștri militari și subofițeri, s-a aflat luni, 30 octombrie, la Constanța, unde, însoțit de maistrul militar de comandă al Statului Major al Forțelor Navale, maistrul militar principal Marius Irimia, a inspectat condițiile în care se desfășoară activitățile de formare a viitorilor maiștri militari de marină.
Prima întâlnire a celor doi a fost cu echipa de comandă a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, formată din comandantul școlii, șeful de Stat Major și maistrul militar de comandă. Aceștia i-au prezentat consilierului generalului Daniel Petrescu situația dotărilor instituției de învățământ militar de marină, condițiile în care se desfășoară actul de studiu, precum și cele de cazare și hrănire.
Ulterior, subofițerul de comandă al Statului Major al Apărării s-a întâlnit cu elevii militari, în aula Bazei Logistice Navale. După ce le-a expus viitorilor maiștri militari de marină atribuțiile unui subofițer de comandă într-o unitate militară, plt.adj. pr. Sas le-a vorbit elevilor militari despre planurile de înzestrare ale Armatei Românei, cu accent pe proiectele care vizează Forțele Navale Române.
Rolul întâlnirii dintre cei doi consilieri ai șefului SMAp și șefului SMFN a fost și acela de a sta de vorbă, deschis, cu elevii militari pentru a lua pulsul moralului și pentru a lua notă de eventualele nelămuriri sau neajunsuri ale acestora, care și-ar putea găsi soluționare la nivelul cel mai înalt al Armatei României.
Elevii militari au profitat de ocazie și au adresat întrebări cu referire, în special, la ce îi așteaptă în viitorul apropiat, când își vor lua în primire funcțiile în unități militare ale Forțelor Navale. În completare la răspunsurile oferite, plt. adj. pr. Florea Sas le-a oferit viitorilor maiștri militari de marină și câteva sfaturi de care să țină cont, atât în pregătirea actuală, cât și în metodele de leadership pe care le vor aplica în carieră.
„Zona de confort nu generează niciodată progres. Dacă vrei să evoluezi, trebuie să ieși din zona de confort. Nici dacă stai pe loc nu se poate spune că faci vreun progres, din contră, acest lucru poate însemna regres, fiindcă vei fi depășit de alții cu mai multă ambiție. De aceea vă recomand să căutați întotdeauna să ieșiți din zona de confort, chiar dacă reveniți acolo pentru a vă reface, din când în când, nu trebuie să rămâneți în acea situație. (...) Fiecare dintre voi are în minte imaginea ideală a unui lider. Obiectivul vostru trebuie să fie să suprapuneți ceea ce sunteți cu acea imagine, prin tot ceea ce faceți zi de zi. Dacă vă uitați în oglindă și nu vedeți acel model la care aspirați, înseamnă că încă mai aveți de lucrat”, a punctat consilierul generalului Daniel Petrescu.
Elevii militari au apreciat vizita primită din partea subofițerului de comandă al Statului Major al Apărării, pe care au catalogat-o drept constructivă.
„A fost chiar binevenită această întâlnire cu dumnealui. Ne-a spus multe lucruri interesante și ne-a atras atenția asupra unor chestiuni cărora noi, fiind la început, nu le dădeam importanță”, a afirmat unul dintre elevii militari de anul I, la finalul evenimentului.
În urma dialogului avut cu elevii militari, plt. adj. pr. Sas și-a notat preocupările viitorilor marinari militari și le-a cerut maiștrilor militari de comandă ai SMFN și Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale să se aplece asupra găsirii de soluții. În expunerea sa, consilierul șefului SMAp a pus accent pe importanța echității între categoriile de personal din Armata României, ca sursă a motivației și retenției de personal.