Prezentarea Drapelului de Luptă al unității

  • 02/09/2022

 

Elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au avut vineri, 2 septembrie, prilejul inedit de a prezenta, pentru prima oară, onorul Drapelului de Luptă al Unității, în cadrul unei ceremonii dedicate special acestui simbol aparte.

Prezentarea Drapelului de Luptă este unul dintre momentele cele mai importante de la începutul oricărei cariere de militar, în special deoarece acest simbol este sinonim cu existența unității militare.
Acest stindard poartă în faldurile sale metafora onoarei câștigate pe câmpul de bătălie și stă drept mărturie a curajului înaintașilor. Este, în egală măsură, simbolul legăturii pe care fiecare militar o are cu armata și cu ființa națională a poporului român.