Ziua Marinei Române, la cea de-a 120-a aniversare

  • 15/08/2022

 

Fiecare marinar are o poveste. Dar nu toată lumea cunoaște câte un marinar... Totuși, fiecare dintre noi avem câte un motiv să îi fim recunoscători unuia.

La mulți ani de Ziua Marinei Române!

 

Forțele Navale Române au celebrat, anul acesta, cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române, momentul în care îi sărbătorim nu doar pe marinarii militari, ci întreaga suflare care și-a dedicat viața și cariera călătoriilor și transportului pe mări, oceane și fluvii, înlesnirii acestora, dar și susținerii economiei naționale și globale.

Adormirea Maicii Domnului este, an de an, și ocazia de a-i comemora pe cei cărora adâncul apelor le-a devenit loc de veci. Amintirea tuturor marinarilor care s-au jertfit pentru Patrie rămâne mereu vie și luminează ca un far călăuzitor drumurile noastre, ale novicilor.

Reprezentanții Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au fost prezenți în mijlocul evenimentelor cu standuri de prezentare a ofertei educaționale, atât la Ziua Porților Deschise, în Portul Militar Constanța, cât și în Portul Turistic Tomis.

Ne-a făcut plăcere să ne demonstrăm îndemânarea la probele de jocuri marinărești și la concursurile de ambarcațiuni 10+1.
Vă mulțumim că ne-ați fost alături, că ne-ați susținut, în special la probele de jocuri marinărești și vrem să știți că marea familie a Forțelor Navale Române este deschisă pentru a adopta noi membri.

 

foto: Ministerul Apărării Naționale; Forțele Navale Române; Armata României