O nouă generație de marinari a depus jurământul militar
- 22/10/2021
93 de elevi militari, din anul I, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale au depus jurământul militar, vineri, 22 octombrie, în cadrul unei ceremonii restrânse, desfășurate la sediul instituției.
Elevii au parcurs de la începutul lunii septembrie până în prezent, un modul de pregătire militară generală, care s-a încheiat cu o sesiune de tragere cu armamentul de infanterie din dotare. După depunerea jurământului față de Patrie, aceștia vor începe programele de pregătire profesională, în domeniile de studiu pentru care au optat.
La ceremonia militară organizată la Constanța, au participat contraamiralul de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, reprezentantul conducerii Statului Major al Forțelor Navale, reprezentanți ai instituțiilor beneficiare de cadre militare din sistemul național de apărare, iar din partea elevilor au fost prezenți părinți, rude și prieteni, cel mult doi aparținători de persoană.
Ceremonia s-a desfășurat cu respectarea strictă a normelor de protecție împotriva COVID-19, accesul fiind permis doar cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare, respectiv cu purtarea în permanență a măștii de protecție și cu dovada vaccinării, a unui test COVID negativ sau a trecerii prin boală.
foto: Cristian Vlăsceanu