Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale se implică în proiectul „Lumea de sub navă”
- 14/09/2021
Proiectele de responsabilitate socială reprezintă un punct de interes foarte important pentru noi, cei de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. De-a lungul ultimilor ani, am avut numeroase colaborări fructuoase cu prietenii noștri de la Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța în domeniul activismului pentru mediu.
Am răspuns mereu „prezent” fiecărui apel și asta facem și acum, când, împreună cu partenerii noștri, acceptăm o nouă provocare, în cadrul proiectului numit „Lumea de sub navă”.
Vom transforma un teren, căruia ani la rând i s-a negat utilitatea, într-o oază de fertilitate. Pe acest teren, rămas neîngrijit, vom amplasa o seră, unde vom cultiva legume pe care le vom folosi apoi la popota unității. Sera va fi îngrijită de elevii militari, cei care se vor și bucura de roadele muncii lor în cadrul acestui proiect. Inițiativa are ca obiective dezvoltarea abilităților civice ale tinerilor, precum și responsabilizarea lor în fața problemelor legate de protejarea mediului înconjurător. Elevii militari vor învăța că, prin implicare, au șansa de a crea, cu propriile mâini, resurse sustenabile, pe care să le predea mai departe spre ocrotire, generațiilor care le vor urma.
Întregul proiect este finanțat cu fonduri nerambursabile puse la dispoziție de Lidl România și obținute de Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului filiala Constanța, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.
Mai multe detalii despre proiectul „Lumea de sub navă” aici: Citeste...