Autoevaluarea activității Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale în anul școlar 2020-2021
- 13/09/2021
Luni, 13 septembrie, odată cu deschiderea noului an de învățământ, la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale s-a desfășurat și autoevaluarea activității din anul școlar precedent.
În prezența locțiitorului pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cornel Eugen Cojocaru, a comandantului Flotei, a comandantului Bazei Logistice Navale și reprezentantului Statului Major al Apărării, comandantul școlii, comandor Nicu Chirea, a prezentat bilanțul activității educaționale desfășurate în perioada septembrie 2020 – august 2021.
În prezentarea sa, comandorul Chirea i-a raportat locțiitorului pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale stadiul îndeplinirii principalelor obiective enunțate pentru anul anterior, lecțiile învățate în procesul de adaptare a învățământului tehnic de marină la contextul pandemiei, precum și direcțiile prioritare pentru anul școlar care abia debutează.