S-a mai scurs o săptămână din pregătirea elevilor militari de anul I la bordul navei-școală „Mircea”. Au fost cinci zile tonice, fiecare cu propriile sale provocări și învățături. Cadeții au făcut „saltul” de la deja banalele urcări în arboradă, la desfășurarea pe vergi.

„A fost greu” – afirmă, în cor, un grup de elevi. „A fost greu pentru că a bătut vântul și ne-au cam tremurat mâinile și picioarele acolo, în arboradă”, completează doi dintre elevi, spre amuzamentul instructorilor, care, din experiență, știu că situațiile pot fi cu mult mai provocatoare din punct de vedere fizic, față de ce au experimentat actualii cadeți.

Din păcate pentru ei, elevii militari ai acestei promoții nu vor experimenta prea mult senzațiile navigației cu vele și adrenalina reală care se manifestă la înălțime, în mijlocul mării. Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost dedicată stabilirii rolurilor pe vergi, astfel încât, săptămâna care vine, elevii să ajute echipajul la învergarea velelor.

De asemenea, cadeții au avut mult de lucru zilele acestea pentru a face nava să strălucească – la propriu – pentru aniversarea de 84 de ani, care va avea loc pe 17 mai. A fost șansa tinerilor lupi de mare în devenire să afle termeni marinărești ca „piturat” sau „marțagonit”, noțiuni pe care, în calitate de viitori maiștri militari de marină, vor trebui să le stăpânească temeinic. Pe fete, de exemplu, le-am găsit în cazarma 3 în timp ce retușau pavilioanele care compun marele pavoaz. De altfel, pentru cei care încă se întreabă care mai este utilitatea pregătirii marinărești la bordul unui velier, în secolul XXI, avem cel puțin un răspuns.

Trecând peste faptul că nava-școală „Mircea”, cu bogata ei istorie de 84 de ani, păstrează vii și intacte simbolurile marinei, acest tip de bastiment oferă cadeților posibilitatea de a experimenta tehnicile și aptitudinile clasice, de secole, care le-au fost de folos marinarilor în aventurile lor de a descoperi noi tărâmuri, de a pune bazele comerțului internațional, de a stabili relații diplomatice între state și, poate cel mai important, de a lega cele mai strânse legături între ei, ca echipaj, ca o doua familie.

Condițiile de trai rudimentare păstrate la bordul navei-școală „Mircea” constituie probabil cea mai solidă provocare căreia elevii militari trebuie să îi facă față. Nimic nu i-a pregătit pentru dormitul în hamac, pentru situația în care se regăsesc acum, când trebuie să împartă un spațiu extrem de limitat cu alte câteva zeci de suflete, iar toaleta de dimineață, cronometrată pe ceas, a devenit un semimaraton. Ce nu știu încă elevii, este că zi după zi, aceste condiții sădesc în ei un sâmbure al empatiei, al camaraderiei, al toleranței, al răbdării și al încrederii în cei din propria echipă. Sunt baze care odată așezate, cu greu vor mai putea fi dislocate, iar pe ele se vor clădi cariere frumoase, înfloritoare care, la fel ca în orice profesie, nu vor face altceva decât să reflecte caracterul real al fiecăruia.

La final de săptămână, după nenumărate ore în care au tras la parâme, elevii militari resimt oboseala, unii chiar febra musculară, dar au parte și de satisfacția că au învățat ceva nou, că și-au depășit limite pe care nici nu știau că le au.

În plan secund îi avem pe instructorii militari, care nu-și dau niciodată voie să li se citească pe față oboseala, deși și ei sunt oameni. Satisfacția lor este, de obicei, și mai mare decât a elevilor, pentru că ei oferă viitorilor maiștri militari de marină o părticică din ei. Responsabilitatea lor este mare. De calificarea și de implicarea lor depinde calitatea deprinderilor pe care viitorii tehnicieni le vor afișa la finalul pregătirii. Agilitatea și simțurile lor trebuie să fie dublu ascuțite față de cele ale elevilor cărora le ghidează mișcările pentru lucrul în arboradă, fiindcă, nu-i așa, discipolii nu vor reține tot din ce li se va dicta la cursuri, însă vor reproduce fidel ce văd la maeștrii lor.

Foto: Cpt. Ștefan Scutelnicu; Asp. Alexandru Ruscan; Cristina Sîmbeteanu