Săptămâna de instrucție a debutat în mare forță pentru cei 92 de elevi militari aflați în marș, la bordul navei-școală „Mircea” prin arhipelagul elen, în Marea Egee. Pe măsură ce nava se apropie de primul port de escală, Souda Bay, în insula Creta, nava trebuie să arate impecabil pentru activitățile de protocol care se vor desfășura la bord, dar și pentru a lăsa cea mai bună impresie despre România vizitatorilor care vor urca la bord, în cele patru zile de staționare în golful elen.

În prima zi a săptămânii, tonul deșteptării l-a dat marțagonul, iar din orchestra specific marinărească nu puteau lipsi acompaniamentele șmirghelului, periei de sârmă și chiar sunetul strident al flexului electric. S-a marțagonit toată ziua, de la prova la pupa, s-au furbișat hublourile, plăcuțele de identificare ale parâmelor de pe punte, s-au șmirgheluit cavilierele. În acest peisaj desprins mai degrabă de pe un șantier naval, unii și-au descoperit îndemânări pe care nu știau că le au. Cel puțin așa l-am suprins pe elevul fruntaș Alexandru Dumitru, care, foarte tacticos, a aplicat cu multă grijă și pricepere pitura de culoare roșie pe elementele din metal de pe sectorul de mentenanță care i-a fost repartizat. Ceea ce nu știu mulți este că, pe o navă albă, așa cum este și Bricul „Mircea”, există fără excepție și această față, de multe ori nevăzută. În porturi, nava ajunge mereu arătând maiestuos, imperial, demn de prestigiul care o precedă de peste opt decenii. Dar, așa cum spune o vorbă înțeleaptă a noastră, a românilor, obrazul subțire cu cheltuială se ține. În acest caz, este vorba de energia și pasiunea investite de fiecare membru al echipajului în efortul lucrărilor de mentenanță. Dintr-un astfel de angrenaj din care face parte fiecare membru al echipajului, indiferent că este ofițer, maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist, nu pot fi excluși tocmai cadeții de la bord. În cazul de față, protagoniștii sunt chiar viitorii tehnicieni ai Forțelor Navale Române, oamenii în responsabilitatea cărora va cădea bunul mers al activităților practice de la bordul navelor militare.

În aceeași cheie, în cea de-a doua zi a săptămânii, înviorarea a fost înlocuită cu bricuitul. De la răsăritul soarelui, pe măsură ce ne îndreptam dinspre coasta insulei Santorini către Creta, unde urmează să acostăm în portul Souda Bay, elevii militari au continuat cu sârguință lucrările menite să ofere navei ceva mai estetică versiunea a sa. Luni, după-amiază, am ancorat în dreptul insulei Santorini, una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa. Este probabil și cea mai renumită dintre insulele arhipelagului Cicladelor, iar despre ea se mai spune că a fost devastată de aceeași erupție vulcanică despre care se crede că a șters de pe fața pământului continentul Atlantis, în urmă cu circa 3500 de ani. La lăsarea serii, am ridicat din nou ancora și, pe o mare de gradul 2 spre 3, am luat cap-compas insula Creta. Astfel că, bricuitul de marți s-a desfășurat în mirificul peisaj de poveste oferit de insula Creta, sub un soare care ne-a mângâiat ocrotitor, liniștind apele prin care urma să navigăm. Legenda spune că însuși zeul suprem al Olimpului s-a născut și a copilărit pe stâncile înverzite ale celei mai mari insule grecești, Creta. Zeus ar fi venit pe lume într-o peșteră de pe insulă și ar fi fost crescut de nimfe, înainte să câștige lupta cu propriul tată, Cronos și să devină părintele tuturor zeilor. Aceeași legendă care planează dens asupra insulei, mai spune că atotputernicul Zeus, când a răpit-o pe Europa din Phoenicia, a adus-o tot pe insula Creta. Cu aceste povești în minte și cu munții cu creste sure bucurându-le privirile, elevii militari și-au dus la bun sfârșit sarcinile încredințate de instructori.

În timp ce grupele desemnate să ia parte alături de echipajul navei la lucrările de mentenanță își îndeplineau îndatoririle pe puntea dunetă, la puntea centru, un alt grup de elevi confecționa marele pavoaz, sub atenta coordonare a maistrului militar clasa a III-a Silviu Chiochișan, unul dintre șefii de promoție pe specialitatea studiată, cu care Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale se mândrește inclusiv în acest voiaj de instrucție, însă această poveste o vom elabora cu alătă ocazie. Revenind la tema menționată, marele pavoaz este ansamblul pavilioanelor codului internațional de semnalizare, ridicat de la prova la pupa la ocazii deosebite. După cum puncta celebrul Jean Bart, marele pavoaz are meritul de a însufleți vaporul în zi de sărbătoare. Odată cu asamblarea marelui pavoaz în culorile drapelului național, așa cum o cere tradiția marinărească, elevii militari au avut și ocazia de a învăța semnificația fiecărui steag de semnalizare care le-a trecut prin mâini.

Mergem mai departe și urcăm pe puntea teugă, unde la baza arborelui trinchet, din prova navei, o altă grupă numeroasă de elevi își așteaptă rândul pentru a exersa urcarea în arboradă cu trecere prin gabie. Activitatea le este supraveghează de căpitanul Marius Nazare și de doi maiștri clasa a II-a, Marius-Gabriel Tomița și Alexandru Simion. La un moment dat, de sus, din gabie, se aude vocea m.m. II Tomița care strigă pentru cei de la baza sarturilor că activitatea se apropie de final și nu se mai fac urcări. Entuziasmul elevilor este însă de-a dreptul copleșitor și de nestăvilit. Îi fascinează urcarea și arboradă, îi incită adrenalina escaladării grijelelor cu briza mediteraneană adiindu-le pe spate. Fiecare grupă de câte patru elevi urcă rapid, cu o dexteritate de invidiat la niște cadeți novice, trec prin gabie și coboară pe bordul opus cu zâmbetul pe buze, satisfăcuți de pragul pe care l-au depășit înfruntându-și temerile și nesiguranța.

Ne apropiem de golful Souda, iar observatorii din pupa raportează rând pe rând ținte aeriene care survolează porțiunea de mare în care navigăm și noi. Sunt aeronave militare franceze, lansate de pe portavionul „Charles de Gaulle”- nava amiral a Marinei Franceze, pe lângă care trecem la cabluri distanță și care ne rămâne în pupa la tribord pe durata staționării noastre la ancoră înainte de intrarea în portul Souda Bay. Lansat pentru prima dată la apă în 1994, „Charles de Gaulle” (R91) este o platformă cu propulsie nucleară, ce poate avea la bord până la 40 de avioane de vânătoare Rafale M, precum și elicoptere. Portavionul poate atinge o viteză de deplasare de până la 27 de noduri și este echipat cu patru lansatoare de rachete Aster, două lansatoare de rachete Mistral și opt tunuri calibru 20 mm.

Nava militară sub pavilion francez, alături de alte două portavioane, unul american și unul italian, face parte din gruparea navală NATO dislocată în Marea Mediterană, cu scopul prevenirii extinderii conflictului amplu de pe teritoriul Ucrainei.