În zilele de final de septembrie și început de octombrie, scăldate în razele aurii ale soarelui de toamnă, liniștea poligonului Capu Midia a fost tulburată de ecoul sec al focurilor de armă. Pe acest teren de pregătire vast, mărginit la orizont de o superbă plajă pustie, elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale experimentează, an de an, una dintre cele mai așteptate etape din formarea lor militară: ședințele de tragere cu armamentul de infanterie. Cu fiecare foc tras, tinerii își probează cunoștințele și abilitățile dobândite după săptămâni întregi de instrucție „la rece”. Acesta este momentul în care teoria devine practică, iar adrenalina întâlnește calmul disciplinei.

Sub atenta supraveghere a comandanților de subunități și a instructorilor, fiecare elev își ia în primire arma. Au învățat fiecare detaliu despre ea – au studiat componentele, au exersat tehnicile de țintire, au repetat pozițiile de tragere. Însă astăzi, foșnetul metalic rece din timpul antrenamentelor a fost înlocuit cu vuietul micii explozii care însoțește glonț la ieșirea de pe țeavă. Comandanții sunt mereu lângă ei, oferindu-le sfaturi și corectându-le micile greșeli care mereu apar la primele ședințe de tragere reală. „Controlează-ți respirația, poziționează bine cotul, concetrează-te pe ochire”, le reamintesc instructorii, cu răbdare și autoritate.

Pe aliniamentul de tragere, viitorii maiștri militari de marină pășesc încrezători, deși emoțiile sunt de-a dreptul palpabile. Fiecare își ajustează poziția, încercând să simtă greutatea familiară a armei și să găsească echilibrul perfect între concentrare și răbdare. Cu mâinile ușor transpirate de adrenalină, ochii lor sunt fixați pe țintă. Respirația devine mai controlată, iar timpul pare că le scurge mai lent. În acele secunde, totul în jur dispare: zgomotul, colegii, chiar și răcoarea vântului. Rămâne doar militarul și ținta din față.

Agilitatea primului cartuș eliberat de pe țeavă surprinde întotdeauna. Reculul armei, cu o forță pe care cu timpul militarii învață s-o controleze, lovește umărul. Chiar dacă elevul este bine antrenat să țină arma corect poziționată în umăr, senzația puternică este imposibil de ignorat. Este ca o undă de energie care se propagă din armă, prin braț și umăr, provocând o vibrație care avertizează fiecare trăgător cât de real și de puternic este acel moment. Arma se retrage brusc, iar pentru o fracțiune de secundă, întreaga lume pare că se comprimă la acea mișcare rapidă. Cei care trag pentru prima dată sunt mereu surprinși de reculul armei, un amestec de durere surdă și adrenalină, care electrizează fibrele corpului.

Fiecare grupă de patru elevi este urmărită cu atenție de colegii lor, care se pregătesc să le urmeze în locașurile de tragere. De pe margine, aceștia repetă în minte pașii învățați, revăd gesturile mecanice pe care și-au dat silința să și le însușească perfect. Este o combinație aparte între gândire și instinct, iar succesul fiecărui foc tras se bazează pe calm, precizie și disciplină. Orice eroare poate fi corectată, orice stângăcie poate fi remediată – instructorii sunt acolo pentru a se asigura că fiecare elev înțelege unde a greșit și cum poate face mai bine.

După consumarea cartușelor repartizate, fiecare elev își asigură arma și o lasă cu grijă lângă el. Respirația încă este grăbită, iar degetele se încleștează ușor pe cureaua armei. Fața e marcată de concentrare și, într-o oarecare măsură, de ușurare. „Am terminat tragerea!”, exclamă fiecare, deși încă nu știe exact cât de precis a fost, a trecut de una dintre cele mai intense probe de până acum. Fiecare elev din grupa de pe aliniament își șterge palmele umede pe uniforma deja prăfuită și se îndreaptă spre controlul armamentului. Pasul bocancilor este greoi, de parcă ar purta în el întreaga tensiune acumulată. Cu toate acestea, în privirile elevilor se citește un amestec de mândrie și modestie – o realizare mică, dar esențială în drumul de la civil la militar.

La întoarcere, schimbă câteva cuvinte cu colegii care așteaptă să-i urmeze. Zâmbete scurte, aprobatoare, dar și glume menite să mai alunge din tensiune. Atmosfera devine mai relaxată, pe măsură ce fiecare își finalizează tragerile, dar cu toții știu că aceasta este doar o etapă dintr-un proces mult mai amplu. Peste puțin timp, cu arma la piept, vor depune jurământul militar, iar aceste momente din poligonul de tragere vor rămâne întipărite în memoria fiecăruia ca unul dintre primele teste ale disciplinei, voinței și pregătirii lor.

Cu fiecare foc tras, elevii nu doar că devin militari mai buni, dar încep să înțeleagă mai profund ce înseamnă să fii parte dintr-o categorie de forțe a Armatei României: o combinație de disciplină, curaj și sacrificiu. În spatele fiecărui cartuș expediat către țintă se află nu doar antrenamente, ci și viitoarea responsabilitate de a apăra țara cu demnitate și onoare.