Primii pași spre onoare | Emoție și mândrie la deschiderea noului an școlar
- 09/09/2024
Luni, 9 septembrie, pe platoul din curtea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, bătăile inimilor s-au sincronizat cu pașii hotărâți ai celor aproape 180 de tineri, în uniforme impecabile, gata să își înceapă sau să își continue drumul în slujba patriei. Cu privirile senine, dar pline de emoție, elevii de anul I și anul al II-lea și-au ocupat locul în formație, pentru a marca începutul unei noi etape din viața lor – o etapă în care vor învăța ce înseamnă curajul, disciplina și responsabilitatea.
„Odată cu începerea noului an școlar, ne aflăm în fața unor noi provocări, dar și a suficient de multe oportunități valoroase de creștere și dezvoltare a învățământului militar de marină. Această zi marchează startul unei călătorii în care fiecare dintre voi, ca viitori maiștri militari de marină, va trebui să își aducă aportul maxim pentru depășirea limitelor și pentru asumarea rolului de protector al valorilor și tradițiilor marinei noastre. De astăzi, o nouă promoție se îmbarcă pe corabia cunoașterii, pregătită să navigheze prin apele învolburate ale învățăturii și formării profesionale. Fiecare zi petrecută aici vă va solicita dedicare și curaj, iar responsabilitatea voastră va fi aceea de a absorbi cunoștințele și abilitățile esențiale pentru a servi cu onoare și loialitate sub pavilionul Forțelor Navale Române. Disciplina, loialitatea, respectul și sacrificiul sunt coordonatele care vă vor ghida în această aventură, iar noi suntem aici să vă susținem la fiecare pas”, au fost cuvintele prin care comandantul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, comandorul Valentin Nae, a declarat deschis noul an de învățământ.
Părinții, bunicii, frații și surorile și-au privit copiii de pe margine, mândri și emoționați, cu privirile sclipind de speranță. Pentru mulți dintre acești tineri, uniforma nu este doar un simbol al onoarei, ci și un vis din copilărie, alimentat de poveștile celor care au servit înaintea lor, de dorința de a proteja țara și fruntariile ei. Este și povestea lui Andrei Bărbulea, un tânăr de 19 ani, originar din Oradea, care și-a dorit cu tot dinadinsul să îmbrace uniforma Forțelor Navale Române. Cu emoții colosale, elevul de anul I și-a asumat responsabilitatea de a vorbi în fața auditoriului în încercarea de a da glas propriilor trăiri, precum și celor ale colegilor lui.
„Alegerea de a urma o carieră în Forțele Navale a fost pentru mine un vis din copilărie, dar și o pasiune adânc înrădăcinată în istoria și tradiția militară a neamului nostru. De-a lungul secolelor, marinarii români au demonstrat curaj, disciplină și un devotament neclintit față de patria lor. Navigația pe mare nu este doar o meserie, ci o artă, o călătorie care cere forță, pricepere și o înțelegere profundă a naturii. Fiecare val, fiecare vânt și fiecare orizont nou pe care îl vom întâlni în viitorul nostru va testa limitele cunoștințelor și caracterului nostru”, a punctat Andrei în discursul său.
Pe chipurile părinților care au asistat la festivitate se citea un amestec de mândrie și nostalgie, în amintirea primelor zile de școală ale copiilor lor, când uniforma era doar un ghiozdan încărcat de vise. Astăzi, acele vise sunt mai aproape ca niciodată de a deveni realitate.
Bucuria noului început pentru viitorii maiștri militari de marină a fost împărtășită și de la șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait. În cuvintele sale, viceamiralul le-a amintit tinerilor despre semnificația sacrificiului și datoriei, valori care definesc viața fiecărui militar. Discursul său a rezonat în inimile celor prezenți, amintindu-le tinerilor din formație de motivele care i-au condus pe acest drum, oferindu-le încredere că pașii pe care îi fac astăzi îi vor purta pe drumul onoarei.
„Această meserie pe care v-ați ales-o este una dintre cele mai frumoase meserii. Meseria de marinar, indiferent de gradul pe care îl avem, este cea mai frumoasă meserie. Este onorantă și nobilă, o meserie care cere sacrificii, cere multă muncă și multă pregătire, cere pasiune și cere înțelegerea spiritului echipajului, al echipei, al navei, al structurii de forțe din care facem parte. Și nu întâmplător maiștrii militari pentru Forțele Navale reprezintă coloana vertebrală a categoriei de forțe”, a afirmat viceamiralul Mihai Panait, subliniind relevanța tehnicienilor militari pentru marina militară.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale le-a transmis în special elevilor de anul I, pe lângă urarea de bun venit în marea familie a Forțelor Navale, faptul că echipajul acestei categorii de forțe este unul care nu lasă pe nimeni în urmă și pretinde de la membrii săi performanță pentru îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor de pe mare, de pe fluviu și chiar de pe uscat.
După momentele oficiale, ceremonia a culminat cu cel mai așteptat moment, defilarea subunităților. Elevii au arătat că știu să pășească așa cum trebuie în cadență, cu demnitate, cu frunțile sus și privirile îndreptate spre un viitor plin de speranțe. Din rândul publicului s-au auzit aplauze și șoapte de admirație, iar câțiva ochi au lăsat libere pe obraji lacrimi de mândrie.
Fiecare festivitate de inaugurare a unui nou an școlar reprezintă și un moment discret de conectare între generații, între tinerii care încep o nouă călătorie și cei care i-au privit, i-au încurajat și i-au susținut de la primul pas, părinții lor.
Într- astfel de zi specială, fiecare gest, fiecare pas vorbește despre curajul de a înfrunta provocările vieții militare, dar și despre iubirea și susținerea necondiționată primită din partea familiei și apropiaților.
Noul an școlar a început, iar pentru elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, drumul spre excelență tocmai s-a deschis. Cu infinitul albastru al mării în fața lor și cu sprijinul celor dragi în spate, viitorii maiștri militari de marină sunt gata să navigheze spre un viitor plin de promisiuni și realizări.
Foto: Ionuț Felea; Ovidiu Oprea; Iulian Vișan