Marşul internaţional de instrucţie 2019



Jurnal de bord

  • 15/07/2019
  • Lisabona, Portugalia

 

Pe urmele lui Vasco Da Gama către locul unde se termină uscatul și începe marea... Escala NS „Mircea” la Lisabona

Am ajuns în Lisabona pe 12 iulie, așa cum era programat, trecând pe sub Ponte 25 de Abril și pe lângă impunătorul sanctuar Cristo Rei, care îl înfățișează pe Iisus Hristos, după modelul monumentului similiar din Rio de Janeiro. Am intrat în zona de acostare cu cadeții pe vergi, gata pentru salutul tradițional marinăresc. Pe cheu suntem întâmpinați de o delegație de la Ambasada României, condusă, firește, de către doamna Ambasador Ioana Bivolaru, o cunoștință mai veche și o prietenă a Navei-Școală „Mircea”. Imediat ce legăturile au fost bine asigurate la cheu, doamna Ambasador a urcat la bord unde a primit salutul Gărzii de Onoare și a dorit să țină o alocuțiune pentru a-și exprima bucuria de a ne avea din nou oaspeți în Capitala portugheză, după doi ani de la ultima escală a NS „Mircea” în Lisabona.

Gândindu-mă la cei doi ani care s-au scurs de la precedenta noastră întâlnire și la lucrurile care s-au întâmplat în acestă perioadă, cred că ne-am îndeplinit excelent misiunea noastră. Un ambasador al României salută în acest moment cel mai longeviv ambasador al României, Nava-Școală «Mircea». Este un moment special pentru dumneavoastră, 80 de ani de existență. Și pentru noi este un moment deosebit de important, suntem la capătul a trei ani extraordinar de importanți pentru România și Portugalia. Am celebrat împreuna o sută de ani de legături de relații diplomatice și vă mulțumesc că ați fost alături de noi. A fost un exercițiu admirabil de diplomație navală, reprezentați cu cinste și onoare România, iar noi suntem mândri să vă avem din nou alături”, a afirmat E.S. Ioana Bivolaru.  

Prima zi a escalei noastre portugheze a continuat cu o vizită a comandantului navei, comandorul Mircea Târhoacă, la autoritățile navale și locale din Lisabona. De asemenea, marinarii militari români, alături de doamna ambasador și de atașatul militar al României la Lisabona, colonelul Marian Voicu, au participat la o depunere de coroane la monumentul ridicat în Lisabona în memoria marinarilor și exploratorilor portughezi, adevărați de deschizători de drumuri pentru ceea ce înseamnă navigația de astăzi.

Ulterior, după masa de prânz, un grup de elevi și studenți de la bordul navei a onorat invitația Academiei Navale portugheze a de a vizita campusul. La Escola Naval de Lisboa am fost întâmpinați de responsabilul de relații publice al instituției, Căpitan Comandorul Pedro Alexandre da Silva Melo, care ne-a făcut o prezentare virtuală, urmată de un tur al spațiilor de studiu, de cazare și de relaxare ale Academiei Navale din Lisabona. Experiența i-a ajutat pe elevii și studenții militari să facă o comparație între sistemul militar de învățământ din România și cel din statul iberic. Concluzia la care au ajuns tinerii a fost că atât Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” asigură programe de studiu și facilități de cazare și hrănire foarte similare celor întâlnite în Portugalia. Inclusiv zilele de permisie, au putut constata cadeții noștri, sunt cam la fel și pentru colegii lor portughezi.

Bonus, după vizita campusului universitar, elevii și studenții români au avut ocazia să urce la bordul fregatei NRP „Vasco Da Gama” (F330), aflată temporar în șantierul naval pentru recondiționare. Ce au în comun NS „Mircea” și această navă militară? Ei, bine, ambele au fost construite în același șantier german, Blohm + Voss, doar că la o diferență de exact 50 de ani.

Ziua la bordul NS „Mircea” s-a încheiat cu un cocktail la bord, la care i-am avut invitați inclusiv pe comandanții navelor-școală portugheză și italiană, respectiv „Sagres” și „Amerigo Vespuci”, alături de alți reprezentanți diplomatici ai statelor partenere ale României. Anul acesta, nava-școală a Academiei Navale portugheze, una dintre surorile NS „Mircea” se află în șantier, unde suferă îmbunătățile necesare pentru ca anul viitor să poată pleca într-un nou marș în jurul lumii, un periplu care va dura 12 luni și câteva zile, după cum am putut afla de la Cpt.cdor Petro Alexandre da Silva Melo.

Totodată, escala noastră la Lisabona a coincis fericit cu escala navei-școală a Academiei Navale italiene, „Amerigo Vespuci”, o bună ocazie pentru cadeții noștri și pentru cei italieni să se întâlnească la o cină pentru a schimba impresii. Cina a avut loc la bordul NS „Mircea”, pe 13 iulie.

Celelalte două zile de escală a NS „Mircea” în Portugalia au fost rezervate explorării atracțiilor turistice pe care statul iberic le propune. După cum iubitorii de geografie știu deja, pe teritoriul Portugaliei, la Cabo da Roca, se află cel mai vestic punct al Europei continentale, locul unde se termină uscatul și începe Oceanul Atlantic. Cu sprijinul reprezentanței diplomatice a României la Lisabona, echipajul navei-școală a dispus de autocare pentru a merge să viziteze împrejurimile Capitalei portugheze, respectiv stațiunea Sintra, Cabo da Roca și Cascais, cu a sa Boca do Inferno și plajele adorate de surferi.

Prima destinație a excursiei a fost Sintra, o stațiune de poveste înțesată de castele medievale, întreținute impecabil care astăzi, contra unei sume ce poate varia între 8 și 15 euro oferă vizitatorilor o experiență de basm, într-o atmosferă conturată pitoresc de grădini luxuriante, arhitectură tradițională iberică inconfundabilă, cu mozaicurile superbe alcătuite din gresie neprelucrată, pe fațadele clădirilor de patrimoniu. Una dintre cele mai impresionante destinații de vizitat a fost Palatul Quinta de Regaleira, o construcție în stil gotic ce a aparținut unui aristocrat portughez în urmă cu mai bine de două secole și care, invariabil, te duce cu gândul la castelul Peleș din Sinaia. Pe lângră grădinile interminabile, curtea palatului ascunde tuneluri și grote secrete, precum și tot felul de obiecte și simboluri oculte, așa cum este și faimoasa Fântână a Inițierii. Construcția în spirală este considerată astăzi unul dintre cele mai misterioase obiective turistice din lume. Legenda ei spune că aici se practicau, cu secole în urmă, importante ritualuri masonice, iar tot în adâncimea de 27 de metri a acestui puț s-ar fi pierdut pentru totdeauna secrete magice ale masoneriei.

Din păcate timpul rezervat slalomului pe domeniile lăsate moștenire de mauri este limitat și până să apucăm să aflăm noi legende ascunse inima stațiunii Sintra trebuie să pornim mai departe spre marginea lumii, Cabo da Roca. Aici, fascinația începe în primul rând de la țărmul abrupt de la care poți privi în jos, unde la 100 – 150 de metri se întinde nemărginit Atlanticul cu apele sale turcoaz tulburate numai de crestele de un alb pur ale valurilor. La Cabo da Roca ne sunt de ajuns 20 de minute pentru a imortaliza în fotografii momentul în care am pășit pe „marginea lumii”.

Însorita șosea de coastă portugheză ne poartă apoi către Cascais, acolo unde putem vizita grota numită Boca do Inferno sau Gura Iadului, în traducere liberă. Afectată pe timpul iernii de forța oceanului, stânca în care se deschide Boca do Inferno a dat naștere, în timp, acestei grote prin care valurile Atlanticului navălesc impetuoase în golful larg, care, cândva, obișnuia să fie o cavernă imensă. Din păcate pentru noi, sezonul cald, taie din elanul valurilor, astfel că Boca do Inferno nu ne-a putut oferi, la mijloc de iulie, spectacolul tumultos la care ne-am fi așteptat să ne accelereze pulsul. Ori dacă ar fi făcut-o, o mare sălbatică nu va face decât să anime sufletul navigatorului, obișnuit cu provocările, amintindu-i pe călătoriile sale pe drumuri de ape.

Părăsim orașul celor șapte coline după trei zile de escală, pentru a ne îndrepta către următoarea escală a marșului care și-a propus să reediteze voiajul inițial al navei-școală, din 1939. Nouă zile de navigație ne despart de Malta. Până la noi vești de la bordul navei școală, mai spunem doar atât: Obrigado, Portugal! Tem sido maravilhoso!

( Foto )




Jurnal de bord

  • 29/06/2019
  • Hamburg, Germania

 

NS Mircea, ambasadorul onorific României pe mări și oceane, înapoi la Hamburg după 80 de ani de carieră

Întorcerea la origini este și va fi întotdeauna încărcată de o emoție aparte pentru orice individ. De această trăire unică, într-un moment ce va rămâne consemnat în istoria Marinei Române, au avut parte, pe 24 iunie 2019, și cei 32 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale când Nava-Școală „Mircea” a intrat în Portul Hamburg.

Navigăm pe fluviul Elba sub un soare toropitor când, la prova, în bordul tribord vedem sigla șantierului naval Blohm + Voss, locul de naștere al lui „Mircea” – veteranul, mentorul, temerarul, inexorabilul mărilor și oceanelor!

De pe bordul opus vedem înălțându-se clădirile vechi, emblematice care dau Hamburgului un contur inconfundabil între alte orașe. Pe cheu suntem întâmpinați de adjunctul atașatului apărării de la Berlin, maiorul Iulian Carpen, instruit în apărare antiaerienă, la Academia Forțelor Aeriene, dar un entuziast admirator al marinarilor militari, după cum avea să ne-o declare în mai multe rânduri, pe durata escalei noastre. Maiorul Carpen este însoțit de ofițerii de legătură germani și de o patrulă a poliției militare germane. Atmosfera este dominată vizibil de proverbiala răceală și rigurozitate germană. Acostarea are loc rapid, într-o manieră fără cusur, astfel că imediat ce coborâm schela, gazdele de pe cheu urcă la bord pentru a ne ura bun-venit și pentru a pune la punct detaliile escalei.

Prima zi are deja un program încărcat bine pus la punct cu săptămâni bune în urmă. După întâlnirea protocolară cu autoritățile maritime din Hamburg la bordul unui vapor muzeu „Cap San Diego”, comandantul NS „Mircea”, comandorul Mircea Târhoacă susține o scurtă conferință de presă pentru a face cunoscut motivul vizitei velierului românesc la Hamburg. Ulterior, jurnaliștii sunt invitați să facă un tur al navei, iar momentul coincide, întâmplător, cu ambarcarea de alimente, un element uzual, firesc în viața unei nave, dar în același timp un fapt care suscită interesul jurnaliștilor fascinați de îndemânarea și precizia cu care cadeții și militarii de la bord robotesc precum albinele în stup.

După-amiaza primei zile de escală în Hamburg ne regăsește la Casa de Oaspeți a Senatului, un domeniu idilic aplasat în vecinătatea unui lac, înconjurat de verdeață, în inima celui mai exclusivist cartier al Hamburgului, după cum ne pune la curent unul dintre ofițerii de legătură. Aici suntem invitați, în frunte cu comandantul navei, comandatul marșului și conducătorul practicii la o recepție găzduită de oficialitățile germane. La recepție, secretarul reprezentantului pentru probleme de securitate internă al Landului Hamburg a vorbit asistenței despre cât de importante sunt velierele pentru viitorul practicii marinărești.

Cea de-a doua zi a escalei la Hamburg a fost rezervată vizitării orașului, cu toate atracțiile sale turistice. Autoritățile germane ne-au pus la dispoziție autocare pentru sight seeing. În acest mod am putut descoperi și obiectivele turistice care altfel, din lipsă de timp pentru explorare, ar fi rămas o enigmă.

A sosit și cea mai importantă zi a marșului de instrucție de anul acesta, ziua în care la bordul navei urcă Șeful Statului Major al Forțelor Navale, Viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, Amabasadorul României la Berlin, E.S. Emil Hurezeanu și Comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, comandor conf.dr. Octavian Tărăbuță. Din partea autorităților germane ne-au onorat cu prezența Inspectorul Marinei Militare Germane, Viceamiral Andreas Krause, adjunctul său, șeful Poliției din Hamburg, Consulul Onorific al României la Hamburg, Klaus Rainer Kirchhoff, dar și un reprezentant al șantierului naval Blohm + Voss, în persoana directorului de producție, Biro Brinkmann.

Cele două delegații au asistat la bordul navei la ceremonia de ridicare a pavilionului și intonare a celor două imnuri de stat ale Germaniei și României – ceea ce a marcat din nou un moment de trăire intensă pentru audiență, când întreg echipajul NS „Mircea” a intonat versurile imnului național.  Au urmat discursuri din partea Șefului Statului Major al Forțelor Navale, Inspectorului Marinei Militare Germane, Ambasadorului României, precum și a reprezentantului Blohm + Voss.

Evenimentul a fost ocazia perfectă pentru Șeful Marinei Române să-i înmâneze comandantului navei titlul de ambasador onorific oferit bricului „Mircea” de ministrul Apărării Naționale, Gabriel Benianin Leș. Întreaga ceremonie a avut loc la mai puțin de o milă marină de șantierului naval Blohm + Voss,  locul de unde, în 1939, velierul își începea prodigiosul periplu în istoria Marinei Militare Române. De altfel, după festivitatea de la bord, cele două delegații au fost conduse, cu două șalupe, la șantierul naval pentru a vizita efectiv locul de unde „Mircea” a fost prima oară lansat la apă, în 1939.

Șantierul, deosebit de modern astăzi, păstrează simbolic traseul istoric al evoluției sale în machete ale tuturor navelor construite vreodată acolo. În semn de recunoștință pentru nava solidă construită la Hamburg acum 80 de ani, Forțele Navale Române au oferit conducerii șantierului o machetă a NS „Mircea”, un simbol al excelentei colaborări româno-germane și o dovadă vie a calității germane fără termen de valabilitate.

Pentru a consemna aniversarea lui „Mircea” așa cum se cuvine, reprezentanții Blohm + Voss ne-au pregătit o colecție inedită de fotografii vechi de 80 de ani cu velierul la începuturile sale. Tot ce ne putem dori este ca Nava Școală a Marinei Militare Române să revină la Hamburg pentru a-și sărbători Centenarul în locul unde a luat naștere, iar fotografiile momentului de astăzi, să se regăsească în colecția de imagini document ale evoluției sale.

Finalul primei etape a marșului de instrucție 2019

Hamburg a fost punctul terminus al voiajului de instrucție de anul acesta, la care participă 56 de studenți militari, 32 de elevi militari, precum și 13 cadeți străini, din șapte state partenere ale României în cadrul tratatelor internaționale din domeniul Apărării și Educației militare.

Pentru elevii militari, cele 56 de zile de marș de la Constanța la Hamburg pot fi asimilate parcursului unei călătorii inițiatice. Spunem asta deoarece fiecare tânăr aflat pentru prima oară la bordul Navei-Școală a luptat zi de zi pentru a-și depăși limitele, pentru a-și înfrânge temerile, pentru a-și cultiva curajul, răbdarea și pentru a-și antrena reflexele și aptitudinile.

De-a lungul a circa 4.000 de mile marine, elevii și studenții au căpătat dexteritate în urcarea și lucrul în arboradă, s-au familiarizat cu termenii și tehnicile marinărești de bază, iar în escalele din opt porturi de până acum, viitorii marinari militari au avut oportunitatea de a intra în contact cu noi culturi și mentalități. Toate aceste elemente contribuie la formarea lor ca oameni și ca marinari militari cu excelente aptitudini. Ceea ce învață astăzi la bordul Navei-Școală îi va însoți pe tot parcursul carierei în Forțele Navale Române.

Fiecare marș de instrucție insuflă tinerilor ceea ce numim „Spiritul Mircea”, o valoare ce se inoculează ca un virus și care ține aprinsă în permanență flacăra atașamentului fiecărui ofițer sau maistru militar față de profesia aleasă și față de valorile Marinei Militare, ani la rând.

După plecarea din Hamburg, elevii militari și studenții au început numărătoarea inversă până când vom acosta din nou în Portul Constanța, unde vom trăi emoția regăsirii cu lacrimi de bucurie șiroind pe obrajii blânzi ai mamelor, dar și pe cei brăzdați de briza sărată a mării ai celor care se întorc acasă mai puternici, mai instruiți, mai maturi.

Ne mai rămân 40 de zile în care vom completa albumul de amintiri pe care le vom împărtăși apropiaților și despre care unii vor crede că sunt doar povești marinărești, însă noi vom ști că sunt reale, pentru le-am trăit pe viu.

( Foto )




Jurnal de bord

  • 23/06/2019
  • Haga, Olanda

 

Plecarea din Rouen. Regata până la Haga

Duminică, 16 iunie, o zi mohorâtă în orașul francez Rouen. La ora 12:00 sosește la bord pilotul, iar remorcherele își fac și ele apariția la scurt timp, luându-și rolul în primire, unul la pupa și celălalt în prova, pe bordul tribord. Începe manevra de depărtare a velierului de la cheu. Sute de persoane urmăresc spectacolul de pe malul Senei. Cadeții primesc comandă să urce în arboradă, de unde vor răsplăti entuziasmul spectatorilor cu salutul tradițional. Tot de pe cheu flutură și drapelul României, membrii Asociației „La passacaille” au venit să-și ia rămas bun de la noi, semn că ospitalitatea și căldura românilor nu este doar un mit, ci o certitudine, oriunde în lume. Salutăm publicul de pe cheu cu urale și sunetele de sirenă. Înaintăm cu 7 Nd către Le Havre, punctul de vărsare a Senei în Atlantic. Din păcate, vântul nu ține cu noi și nu avem șansa de a naviga pe vele. De la Rouen am pornit în regată alături alte 26 de veliere. Avem ca destinație portul Scheveningen/Haga, din Olanda. Apusul soarelui ne prinde pe coasta orașului Honfleur; ne aflăm în estuarul unde Sena întâlnește Canalul Mânecii. Alături de noi, pe apele liniștite ale Atlanticului plutesc celelalte veliere. Peisajul este nemaipomenit, unic pentru mulți dintre noi. Inevitabil, pe fiecare dintre dintre noi ne cuprinde un sentiment de mândrie și bucurie: prima oară pe un velier, prima dată într-o regată, un moment memorabil, pe care cadeții, liberi de la orice activitate, caută să-l imortalizeze în selfie-uri complimentate de lumina soarelui la apus. Luni, 17 iunie este ziua în care ar trebui să luăm startul Regatei Liberty Tall Ships. Vremea însă nu favorizează competiția nautică, astfel că întinderea velelor și startul întrecerii între veliere se amână mai întâi până la ora 14:00, însă, în cele din urmă, trecem linia de start abia la ora 19.36, după cum, cu entuziasm, ne comunică prin stație chiar comandantul navei. În loc să ne propulseze spre triumf, forța Zeului Eon ne împinge spre înapoi. Însă nimic nu poate știrbi entuziasmul nostru. Soarele strălucește puternic peste Canalul Mânecii, iar noi facem spectacol pe fiecare bord, de la prova la pupa. Salutăm cu urale tradiționale marinărești echipajele velierelor cu care ne aflăm în competiție. Până la urmă, fair play-ul și camaraderia sunt atuurile noastre desăvârșite și consolidate din generație în generație. Regata velierelor ia sfârșit marți, la ora 14:00. Ofițerul secund anunță prin stație sfârșitul competiției și comandă trecerea echipajului la posturile de manevră pentru strângerea velelor. La scurt timp intervine și mult prea familiarul sunet al motorului MAK, de 1100 de cai putere, singurul din categoria sa aflat încă în serviciu. Răsplată pentru efortul depus pe durata regatei, cadeții primesc liber de voie, însă instructorii au alte planuri. Îi vor strânge pe elevii și pe studenți în cazarmă, unde vor ține totuși un curs, pentru ca viitorii marinari militari să nu uite specificul inițial al navei pe care se află. Miercuri, 19 iunie, după-amiază, părăsim Canalul Mânecii prin Strâmtoarea Dover. Cerul este acoperit de nori ce vestesc ploaie, vântul suflă cu 6 m/s, iar noi, cu motorul în funcțiune, ne deplasăm spre Scheveningen cu o viteză de 9 Nd. Travers de noi, în bordul tribord, se vede clar parcul marin eolian din Marea Nordului. Parcul Gemini se întinde pe o suprafață de 68 de km² și numără aproximativ 150 de turbine eoliene, care produc energie electrică pentru 800.000 de gospodării, adică 13% din necesarul energetic al Olandei. Noaptea o vom petrece la ancoră, în rada Portului Scheveningen, pentru ca joi dimineață să putem facem o intrare pe cinste, alături de restul velierelor care încheie Liberty Tall Ships Regata, începută pe Sena, la Rouen. Încetul cu încetul, vântul se întețește, temperatura aerului scade, iar peste tot se înserează. 20 iunie, de dimineață ambarcăm pilotul care ne va ghida către locul unde vom acosta în Scheveningen. N-am pierdut nici compania celorlalte nave. Intrarea noastră în Haga va fi de fapt o paradă a velierelor. Zeci de persoane s-au strâns pe cheu, de unde ne aplaudă. Spre surprinderea noastră, auzim un familiar „Bună ziua! Bine ați venit!” Cu inimile tresăltând cadeții le fac cu mâna românilor de pe cheu și le răspund cu „Bine v-am găsit”. Locul de acostare oferă publicului un peisaj superb. În pupa avem nava soră USGC „Eagle” și velierul mexican „Cuauhtemoc”, în timp ce la scurt timp, în prova noastră acostează „Shabab Oman II”, un alt prieten drag al lui „Mircea”. Travers de noi, se află velierul brazilian „Cisne Branco”, cel care a făcut senzație la Rouen cu cel mai impunător pavilion, prin dimensiuni. Și în acest port, navele sunt deschise la vizită, iar noi suntem nerăbdători să continuăm socializarea cu ceilalți cadeți străini de la velierele amintite. Ziua de 21 iunie ne aduce un program antrenant. Începem ziua cu o competiție sportivă de volei, handbal, fotbal, rugby și frisbee, pe plaja din Haga și o continuăm cu parada echipajelor. Activitățile ne fac plăcere, la fel ca întotdeauna, deoarece avem ocazia să ne demonstrăm originalitatea, în special la pasul de defilare. Purtăm pe brațe, în piept, dar mai ales în suflet România. Cum este România? Mândră, demnă și de neclintit în idealurile sale. Seara, continuăm socializarea cu ceilalți cadeți la petrecerea ehipajelor. Mai avem de petrecut o zi în Haga până când vom mola legăturile și vom părăsi, cu o zi mai devreme decât restul navelor, acest regal nautic al velierelor cu tradiție început în Franța, la Rouen, și finalizat, aici, în portul Scheveningen. Concomitent, nava noastră este gazda unei recepții cu tematică tradițional românească, organizată în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos. Excelența Sa doamna Brândușa Predescu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Haga ne onorează cu prezența și a exprimat dorința expresă de a sta de vorbă cu cele 13 fete de la bord. Probabil cea mai puternică impresie a făcut-o una dintre ele, eleva Monica Poenari de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, care pe durata marșului de instrucție de anul acesta a emoționat zeci de suflete cu vocea sa și cu repertoriul său de muzică populară românească din zona Bucovinei. Încă o dată, NS „Mircea” și întregul său echipaj și-au făcut datoria de a reprezenta România cu frumusețile și valorile ei autentice. A fost felul nostru de a arăta olandezilor și nu numai o fărâmă din România frumoasă, cea de care unii au tendința să uite în fața mirajului occidental. Pe 23 iunie, la ora 11:00, ofițerul de gardă pe navă comunică prin stație că este timpul să ne reluăm itinerariul. Pilotul se află deja la bord, iar două remorchere hibrid, unul la pupa și unul la prova, ambele pe bordul tribord, sunt pregătite să ne ghideze pentru manevra de ieșire din raionul de acostare. Elevii și studenții urcă din nou în arboradă pentru a oferi publicului de pe cheu salutul nostru tradițional. Încă o dată, suntem ovaționați și aplaudați pe măsură ce bătrânul, dar vigurosul „Mircea” se îndepărtează spre largul Mării Nordului, având cap compas Hamburg, Germania. Lăsăm Olanda în urmă cu nostalgie și emoție pentru căldura cu care am fost primiți și suntem recunoscători pentru amintirile frumoase create aici alături de noii prieteni pe care am reușit să ni-i facem pe durata regatei. Înaintăm în Marea Nordului având, în continuare, la orizont parcuri de turbine eoliene amplasate în largul mării. Nu avem însă timp să admirăm peisajul, fiindcă ne pregătim intens pentru punctul culminant al marșului de instrucție de anul acesta: escala de la Hamburg, locul de unde NS „Mircea” își începea, în urmă cu 80 de ani, superbul periplu care durează și astăzi.

( Foto )




Jurnal de bord

  • 16/06/2019
  • Rouen, Franţa

 

Printre sute de catarge. N.S. „Mircea” à l’Armada de Rouen 2019

În noaptea de 10 spre 11 iunie, la ora 02:00, Nava-Școală „Mircea” traversa din nou meridianul Greenwich, de această dată de la vest către est. Momentul a coincis cu intrarea velierului pe Sena, cu destinația Rouen, pentru a participa la Regata L’Armada de Rouen 2019.
În jurul orei 05:00, răsăritul Soarelui pe Sena ne dă deșteptarea cu mult înaintea alarmei specifice. Navigăm lin pe apele râului francez, în timp ce, tradițional, pe punți și la interior are loc curățenia generală înainte de acostarea în port. Când și când maiștrii responsabili cu sectoarele de curățenie trebuie să-i atenționeze pe cadeții furați de peisajul de pe malurile Senei că activitatea de bricuit nu se va realiza singură. Cu vizibilă melancolie în priviri, studenții și elevii se conformează și revin la spălatul punții, care trebuie să arate impecabil pe durata festivalului de la Rouen.
Puțin după ora 08:00 ne facem intrarea triumfală în spațiul festivalului maritim. Cadeții sunt urcați în arboradă și gata de salut, iar de pe cheu ne întâmpină sute de persoane care ne salută fluturând din mâini și aclamându-ne. Ghidați de remorcherele franceze, înaintăm pe Sena către locul de acostare. Festivalul din Rouen, aflat la a 30-a ediție, a început încă de pe 6 iunie, astfel că, de-a lungul Senei ne delectăm privirile cu veliere și nave militare care mai de care mai interesante. Unul dintre cele mai remarcabile veliere este „Sedov”, nava-școală a Universității Maritime din Mourmansk, Federația Rusă. Lansat pentru prima dată la apă în anul 1921, velierul cu o lungime de 118 metri are patru catarge și este considerat cea mai mare navă-școală din lume la ora actuală. O pată de culoare a fost în peisaj și „Shabab Oman II”, velierul Marinei Militare a Sultanatului din Oman. Interesant este că nava, care poartă vizibil amprenta culturii arabe, a fost construită, în 2014, în șantierul naval de la Galați. Cu timpul, acest aspect a dus la înfiriparea unei relații solide de prietenie între N.S. „Mircea” și velierul școală omanez. Una dintre cele mai așteptate întâlniri ale acestei escale de către echipajul nostru a fost însă cea cu nava-școală a Gărzii de Coastă americane, USGC „Eagle”, pe care nu o mai întâlniserăm de nouă ani. Velierul construit în 1936, după același plan ca și N.S. „Mircea”, face așadar parte din suita de nave-școală surori construite în șantierul de la Hamburg.

Festivalul L’Armada de la Liberté 2019 a debutat pe 6 iunie, însă itinerariul marșului nostru de instrucție de anul acesta nu ne-a permis să ajungem în orașul francez gazdă decât pe 11 iunie. Astfel, deși am ratat startul evenimentului, n-am fost lipsiți de atenție din partea publicului. Prima zi la cheu a adus la bord sute de vizitatori, iubitori ai mării, pasionați de veliere și alte ambarcațiuni, dar și simpli entuziaști ai unui eveniment de amploarea festivalului nautic din Rouen. Însă, ca de fiecare dată, cel mai mult ne animă românii care vin să ne viziteze. În acest context, mândria însemnelor și simbolurilor naționale devine ambivalentă. În timp ce noi ne mândrim că purtăm pretudineni tricolorul și semnificația lui, românii care ne întâmpină în porturile de peste tot din lume se mândresc cu noi, cu profesionalismul și ținuta noastră și desigur cu superbul velier al Forțelor Navale Române, care de 80 de ani încoace este un simbol național.
Dincolo de afluxul uriaș de vizitatori care au urcat pe navă, unul dintre cele mai speciale momente ale escalei noastre la Rouen a fost parada echipajelor celor 46 de ambarcațiuni participante la regata L’Armada 2019, care a avut loc pe 12 iunie. O fericită întâmplare a făcut ca, un grup mixt de români și francezi specializat în dansuri tradiționale românești să ne fie alături pe durata festivalului nautic din Normandia. Dansurile lor au acompaniat muzica populară românească interpretată de eleva Monica Poenari, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și de studentul Ciprian Gălușcă, de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Astfel, la parada de pe 12 iunie, îmbrăcați în costume naționale autentice, membrii asociației de dansuri „La Passacaille” au purtat alături de noi tricolorul României pe bulevardele din Rouen. Ansamblul numără șapte membri, dintre care trei sunt francezi. Experiența colaborării cu N.S. „Mircea” a fost la fel de inedită pentru ei, cum a fost și pentru noi. Inedită și emoționantă în același timp, mai ales pentru francezii din grup, care, pentru prima dată au avut ocazia, urcând pe nava-școală, să pășească pe teritoriu românesc. Îmbrăcați în costume populare autentice românești, membrii asociației „La Passacaille” au ținut două reprezentații la bordul navei, pe durata escalei noastre la Armada de Rouen. Prima dintre ele a avut loc pe 12 iunie, când, după spectacolul oferit echipajului pe puntea centru, cu toții am pornit cântând și dansând românește pe malurile Senei, în parada echipajelor de la Armada 2019. Costumele tradiționale românești au contrastat superb cu ținuta militară a studenților și elevilor de pe nava-școală. Purtând în față drapelul României, am defilat pe străzile și bulevardele din Rouen, alături de alte 45 de echipaje ale navelor prezente la Regată. Emoția și mândria au fost cu atât mai mari când, de pe margine, am fost în permanență aplaudați și ovaționați de public. După cum o spun și tinerii cadeți, astfel de momente sunt unice și dau naștere unor trăiri intense de satisfacție și mândrie de a purta însemnele României și de a arăta că faci parte din Forțele Navale Române, unul dintre cei mai importanți piloni de securitate de la frontiera de est a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.
Nava-Școală „Mircea” a fost, pe 14 iunie, gazda unei recepții la care a fost invitată și doamna Maria Mărgărita Iuca, strănepoata generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, cel care a rămas cunoscut în istorie drept ctitorul marinei militare române și autorul victoriei de la Calafat care a contribuit semnificativ la dobândirea independenței de stat a României în 1878. Deși locuiește de ani buni la Paris și desfășoară o bogată activitate culturală în câteva orașe din Europa și de peste Ocean, doamna Iuca este perfect atașată de România, de cultura și tradițiile naționale, dar în special de Forțele Navale Române, despre care consideră că reprezintă o moștenire lăsată de străbunicul său generațiilor actuale, o moștenire care trebuie îngrijită și respectată pentru a răsplăti astfel truda și jerfa predecesorilor, generalul Maican fiind doar unul dintre ei. De altfel, nava-școală pe care ne aflăm noi astăzi este succesoarea primului velier de instrucție al Marinei Militare Române, achiziționat la acea vreme prin eforturile de înzestrare depuse de generalul Maican, cel care a avut ideea ca Marina Română să dețină o navă școală unde viitorii ofițeri și maeștri să deprindă tainele navigației. „Mă bucur enorm să văd că bricul «Mircea» a ajuns la cea de-a 80-a aniversare și pot să spun că mă bucură și faptul că eu sunt invitată și că nu am fost uitată în contextul acestor evenimente atât de importante pentru prezent și pentru viitor. Doresc Navei-Școală Mircea viață lungă și multe progrese. La mulți ani, anul acesta să fie unul care să vă aducă mândrie și recunoașterea calităților. Am numai gânduri pozitive pentru cei care învață și se formează, aici, la bord și care vor duce și viitorul țării spre mai bine”, a transmis Maria Mărgărita Iuca, strănepoata amiralului Nicolae Maican.
Una dintre zilele escalei noastre la Rouen a fost dedicată unei vizite în Paris, sponsorizată de organizatorii Regatei Armada de Rouen. Prilejul a fost excelent pentru noi de a-i face o vizită ambasadorului român în Franța, domnul Luca Niculescu. Acesta, împreună cu doamna Mioara Pituț, responsabilă de gestionarea relațiilor cu comunitatea de români din Hexagon, ne-au primit cu multă căldură și ne-au plimbat prin impunătoarele săli ale palatului franțuzesc devenit teritoriu românesc, coincidență, tot în luna mai 1939, în aceeași perioadă în care N.S. „Mircea” intra în serviciul Marinei Militare Române.
Ambasadorul României s-a arătat impresionat de prospețimea pe care o afișează echipajul foarte tânăr al N.S. „Mircea” și a dorit să sublinieze bucuria domniei sale vizavi de faptul că și noi, prin generațiile trecute, actuale și viitoare, depunem eforturi susținute de diplomație navală pretutindeni pe glob, contribuind la prestigiul României.
În incinta ambasadei de la Paris am avut plăcuta surpriză și onoare de a-l întâlni un alt simbol de renume al României, fostul multiplu campion la caiac – canoe Ivan Patzaichin. Acesta a fost încântat să dea mâna cu comandantul N.S. „Mircea” și o parte din echipaj, mai ales că, afirma domnia sa, era o dorință mai veche a sa de a cunoaște echipajul celebrului velier de la Constanța.
În ultima zi a escalei noastre în Normandia am avut la rândul nostru onoarea de a-l avea la bord pe ambasadorul român în Franța, căruia i-am pregătit o primire tradițională românească. Cu aceeași căldură pe care ne-a arătat-o și în calitate de gazdă, domnul Luca Niculescu ne-a transmis gândurile sale bune și încântarea de a ne cunoaște și de a vedea, pe viu, cum se desfășoară misiunile noastre de reprezentare și diplomație navală ale Forțelor Navale Române.
Escala la Rouen a Navei-Școală „Mircea” a însemnat pentru studenții și elevii de bord șansa de a intra în contact cu alți cadeți străini din Mexic, Franța, Brazilia, Oman, Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, Polonia, Olanda și de a face schimb de impresii cu aceștia. Viitorii marinari militari români au putut compara stilul de viața de la bordul N.S. „Mircea” cu cele de pe alte nave de instrucție. Ce au descoperit? Faptul că autenticitatea noastră și ambiția de a păstra intacte elementele originale ale navei construite acum opt decenii, la Hamburg, ne fac speciali în ochii tuturor. Mai în glumă, mai în serios, întrebați dacă și-ar fi dorit să continue drumul până la Haga pe vreuna dintre celelalte nave, răspunsul studenților și elevilor de pe N.S. „Mircea” a fost, fără excepție: „În niciun caz! Tot nava noastră este cea mai frumoasă”. Pe lângă socializarea cu ceilalți cadeți de pe restul navelor participante la Regata Armada de Rouen 2019, studenții și elevii militari au fost invitați să ia cina alături de familii franceze.
Pe durata șederii noastre în Rouen, o parte dintre cadeții de la bord, împreună cu militarii de pe Shabab Oman II, au avut ocazia de a vizita un spital de oncologie pediatrică din oraș. Ca marinari militari cunoaștem multe despre solidaritate și empatie, iar pentru noi a fost o bună oportunitate de a oferi un strop de bucurie unor copii greu încercați de soartă.
De la Regata Armada de Rouen 2019 plecăm și cu două trofee, nu doar cu satisfacția de a fi făcut impresie artistică excelentă. Unul dintre trofee aparține elevilor militari, care au făcut dovada condiției fizice de invidiat câștigând locul III la competiția de fotbal desfășurată în cadrul festivalului maritim.
Scriem aceste rânduri în puținul timp ce ne-a mai rămas la Rouen înainte de a mola legăturile de la cheu și de a porni, în regată, spre Olanda alături celelate 45 de nave participante à l’Armada de Rouen 2019. Așa cum este firesc, îl rugăm pe comandantul navei, comandorul Mircea Târhoacă, să concluzioneze asupra modului în care au decurs lucrurile în cele patru zile de acostare în Normandia: „Au fost câteva zile foarte pline, cu activități complexe, însă cred că echipajul Navei-Școală «Mircea» s-a descurcat din nou foarte bine și ne-am atins toate obiectivele de reprezentare a României. Întreaga suită de activități a reprezentat pentru noi și o imensă satisfacție de a trăi și de a simți românește atât de departe de casă și de a arăta străinilor calitatea culturii și tradițiilor noastre”.

( Foto )




Jurnal de bord

  • 09/06/2019
  • Brest, Franţa

 

6 iunie, debarcarea N.S. „Mircea” la Brest

Nava-Școală „Mircea” a acostat în portul militar Brest pe 6 iunie, în ziua în care francezii marcau 75 de ani de la Debarcarea din Normandia. Acasă, în România, data de 6 iunie a coincis cu Ziua Eroilor, când îi cinstim pe toți cei care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru libertatea noastră.
Vremea a fost de partea noastră în această zi cu totul specială, chiar dacă prognoza meteo ne anunța că temperatura nu va urca mai sus de 14 grade Celsius. Ca la fiecare escală, am avut la bord pilotul francez, iar acostarea s-a făcut cu asistența a două remorchere. Am fost poziționați între mai multe nave militare ale Forțelor Navale Franceze, ceea ce a făcut încă o dată ca velierul nostru să iasă în evidență.
Imediat după legarea parâmelor la cheu ne-am echipat pentru prima activitate programată pentru această escală franceză. Eram așteptați la Ecole Navale de Brest, unde a avut loc un meci de volei și o competiție de orientare. Am pornit de la vapor cu un autocar și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că acesta ne-a transportat doar până în dreptul unui ponton de unde pleacă feriboturile. Accesul la Ecole Navale de Brest se face, cum altfel decât... pe apă (!).  Am urcat, așadar, la bordul feribotului însoțiți de un ofițer de legătură din partea instituției de învățământ militar franceze. Drumul a duart aproximativ jumătate de oră, însă cine a avut timp să se uite la ceas, căând peisajul era cu totul și cu totul de poveste. Nuanța de albastru-verzui a oceanului contrasta puternic cu verdele smarald al vegetației de pe ambele maluri ale canalului navigabil, totul fiind pus în valoare de lumina intensă a soarelui de început de iunie, care făcea ca întreg ansamblul să pară desprins din ilustrația unei cărți poștale. Observăm pe dreapta mai multe nave militare comisionate, așezate la ancoră într-un micuț golf. Dincolo de ele, pe țărm se vede și campusul Ecole Navale de Brest. Am ajuns. Ofițerul de legătură ne conduce pe aleile lungi ale campusului către sala de sport unde îi vom cunoaște pe colegii noștri francezi. În dreptul terenului și sălii de sport se adună ca la ordin cadeții francezi gata echipați. În fața noastră apare și instructorul de sport, un tânăr căpitan care nu explică în limba franceză programul activității: ne vom împărți în două grupe, dintre care una va participa la meciul de volei, în timp ce a doua va lua parte la traseul de orientare. Fiecare activitate are alocate 60 de minute, după care grupele execută rocada. Intrăm în sala de sport, unde se formează șase echipe mixte de cadeți români și francezi pentru volei. Restul colegilor noștri, fiecare în pereche cu un cadet francez, ia în primire harta cu traseul pentru orientare și iese în curtea plină de verdeață a campusului. Traseul de orientare înconjoară un iaz și trece printr-o lizieră. Avem de parcurs 5 kilometri, însă distanța nu mai pare atât de mare când faceți ce-ți place. Atât jocul de volei în echipe mixte, cât și traseul de orientare ne dau ocazia să îi cunoaștem mai bine pe colegii noștri francezi. Comunicarea dintre noi este excelentă, cu toții suntem bine pregătiți, astfel că baiera de limbaj devine irelevantă.
La finalul celor două ore de activități fizice ne strângem mâinile și pornim, împreună către portul militar unde se află N.S. „Mircea”. Cadeții francezi sunt invitații noștri la prânz, în cazarma de la bordul navei. Pentru majoritatea dintre ei este prima dată când văd un velier în realitate, iar pentru toți este prima oară când au șansa să urce la bordul unuia. Ne facem datoria de gazde și le prezentăm nava, descriindu-le în același timp activitatea noastră zilnică în arboradă. Îi privim cu ne ascultă captivați și ne dăm ușor seama că ne admiră și ne invidiază pentru șansa pe care o avem de a face practică marinărească pe o astfel de ambarcațiune.
Masa este pusă, iar afară, pe punte încep să cadă câțiva stropi de ploaie. Coborâm în cazarmă, unde socializarea continuă pe timpul mesei. Descoperim foarte multe puncte comune și legăm prietenii. Sperăm cu toții că ne vom mai revedea, dacă nu în calitate de elevii și studenți, în calitate de marinari militari, pe navele de luptă, în cadrul activităților NATO la care în fiecare an iau parte atât România, cât și Franța.
A doua zi a urmat vizita oficială la Ecole Navale de Brest, unde am mers însoțiți comandantul navei, comandorul Mircea Târhoacă și de conducătorul practicii la bord, comandorul Gabriel Duță. Astfel, noi și colegii noștri de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” am avut ocazia de a vizita simulatorul școlii navale franceze, precum și spațiul unde cadeții francezi exersează practicile de vitalitate.
Cea de-a treia zi a noastră în Brest a fost încărcată de emoție, deoarece am avut la bord 60 de membri ai comunității românești din regiunea Bretania. După o lună de zile petrecută în marș, am descoperit cât de special este sentimentul pe care îl poți avea văzând tricolorul fluturând la înălțime vizibil de pe culmile unui oraș, imnul național care ne aduce de fiecare dată cu sufletul mai aproape de casă și de cei dragi care ne așteaptă, iar în acest context, a întâlni români, a auzi vorbindu-se românește în jurul nostru este ceva cu totul impresionant. Același sentiment ne-a unit sâmbătă, 8 iunie, pe noi și pe românii care acum trăiesc în Brest. Le-am povestit cum a fost pentru noi prima lună la bordul N.S. „Mircea”, de ce marina militară este o armă atât de frumoasă și specială și le-am aflat, la rândul nostru poveștile. Doamna Lucia Tudor locuiește de 18 ani în Franța, iar pentru dumneaei a fost a treia întâlnire cu bătrânul „Mircea”, de fiecare dată pe tărâm francez, tot la Brest. Prima dată a văzut velierul în 2004, în timpul unei escale tehnice în portul breton. Atunci, din păcate, nava nu a fost deschisă publicului pentru vizitare. Abia pentru ani mai târziu, doamna Lucia Tudor urca pentru prima oară la bordul N.S. „Mircea”, în timpul escalei din 2008. Astăzi, românca are doi copii. Cel mai mic, un băiețel, nu vorbește limba română, dar s-a bucurat alături de mama sa și de sora mai mare de întâlnirea cu „Mircea” și cu marinarii de la bordul său. Micuțul a primit în dar o bandulă tricoloră de unul dintre maiștrii militari de la bord. Intrigat, a studiat-o minute în șir pentru a elucida cum a fost făcută. Este un secret pe care probabil îl va afla dacă, la fel ca noi, va alege cariera militară.
Alături de noi la întâlnirea cu românii din Brest a fost și un jurnalist, domnul Ciprian Apetrei. Este din Ploiești, dar a părăsit România în urmă cu 11 ani, atras de farmecul aparte al Franței. S-a stabilit undeva în apropiere de Brest, unde, spune el, clima îi aduce aminte de orașul său natal. În Franța este profesor de filosofie, dar când timpul îi permite scrie articole despre comunitatea română din Brest în Adevărul și pentru portalul ziare.com. Traiul de aici îi oferă multe satisfacții. Deși nu se poate lăuda că face avere din munca sa, simte din plin răsplata prin respectul pe care îl primește de la comunitate. Vizita dumnealui la bordul N.S. „Mircea” s-a concretizat într-un articol publicat în cotidianul Adevărul. S-a referit la noi ca la „Ambasada României cu trei catarge”, un titlu cât se poate de nimerit. În definitiv, este ceea ce facem: reprezentăm peste tot România și Forțele Navale Române cu cea mai mare mândrie și onoare.
Deși am prins un front atmosferic de instabilitate, iar vremea ne-a prea ținut cu noi, vizita la Brest a fost un succes. Ne desprindem acum de cheu pentru a porni, prin Canalul Mânecii, spre râul Sena. Următoarea escală este la Rouen, unde suntem invitați să luăm parte, alături de mai multe veliere, la o etapă a Regatei L’Armada de la Liberté. À bientôt!

( Foto )


Jurnal de bord

  • 06/06/2019
  • Brest, Franţa

 

De la Cádiz spre Brest cu toate pânzele sus

Am părăsit însoritul țărm al orașului Cádiz cu urările marinărești de bun augur din partea autorităților materializate de zeul Eon într-un vânt excelent din pupa! Cu o viteză de circa 12 m/s, forța vântului a animat încă din port starea de spirit a comandantului, care abia așteptau să fim din nou în larg pentru a întinde velele. Astfel, pe măsură ce înaintăm în ocean către Brest, cadeții primesc deja familiarul ordin „La front pe vergi”. Doar că de această dată nu mai este vorba doar de un antrenament, ci vor urca în arboradă pentru a dezlega velele, pe care, mai departe, maiștri velari se ocupă să le desfășoare.
Este ora 12:30, șeful mecanic pune mâna pe receptorul telefonului de pe puntea dunetă și cere oprirea motoarelor. În spatele său se întind grandios velele umflate de vânt. Pe măsură ce motorul ia o pauză, pe navă se așterne liniștea. Tulburător este doar ruliul care, pentru prima dată, după navigația dintre Siracuza și Barcelona, ne reamintește de „obiectele zburătoare” din cabine. Pe un soare orbitor ca lumina unui reflector, Atlanticul se dă în spectacol. Valurile de câțiva metri spală când și când hublourile cabinelor. Forța vântului atinge nivelul 6 pe scara Beaufort. Nava se înclină cu toată greutatea când pe o parte, când pe alta. Amararea obiectelor din cabine ne-a intrat deja în reflex. În rest, cu toții, savurăm momentul primei navigații cu „toate pânzele sus” din acest marș. „Mircea” este un veteran încă în deplină putere la 80 de ani. Navigăm cu 7 Nd către Brest. Avem de parcurs un pic peste 960 de km, iar timpul estimat pentru a ajunge la destinație este de aproximativ cinci zile.
Suntem anunțați că vom naviga cu vele și pe timpul nopții, întrucât vântul ne este propice. În același timp, cadeții primesc ordin să rămână echipați cu centurile pentru eventualitatea în care vor fi solicitați să urce în arboradă pentru a ajuta la strângerea velelor. Acest lucru nu se întâmplă decât dis-de-dimineață, sâmbătă, chiar odată cu răsăritul soarelui. Primim deșteptarea noi, dar și motoarele navei. În loc de înviorare și activități pe sectoare, cadeții echipați corespunzător sunt de ajutor maiștrilor la strânsul velelor.
După masa de dimineață, vine un nou ordin „La brațe-n babord”. Semn că au înțeles perfect ordinul, cadeții români și străini își ocupă locurile la manevrele de pe punte. Prin portavoce, de pe puntea dunetă, sunt dirijați cu calm de maistrul militar clasa a II-a Marius Tomiță. Jos, la puntea centru, în mijlocul lor, se află șeful de echipaj, maistru militar clasa a II-a, Cristian Gîzea. El supervizează desfășurarea activității și încuviințează. Cadeții au executat treaba cum se cuvine. După aproximativ o oră, primesc „liber de la posturi”, însă activitatea lor continuă în cazarmă, unde instructorii se ocupă de cunoștințele lor teoretice. După trei zile de relaxare în port, a venit timpul pentru studiu. Afară, vântul continuă să sufle cu putere, sporind și forța valurilor ce ne bat impetuos în geamuri.
Militarii de la bord se ocupă de mentenanța navei. Pentru cei care se întreabă mereu cum de N.S. „Mircea” arată impecabil acum, la fel ca și cu 80 de ani în urmă, secretul stă în mare parte în grija deosebită pe care echipajul o are pentru fiecare părticică a vaporului. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, căci „Mircea” este o bijuterie și trebuie tratat ca atare.
Duminică, 2 iunie, a treia zi de navigație pe apele învolburate ale oceanului. Este ora 06:00, se aude alarma de deșteptare. Concomitent, la răstimpuri, răsună sirena navei. Privind pe iublouri observăm o ceață densă. Ziua se anunță liniștită.
La ora prânzului se dă alarma pe navă! Om la apă! Întreg echipajul se mobilizează la puntea centru. Elevii și studenții, împărțiți în două grupe, urcă unii pe puntea teugă, alții pe puntea dunetă. După cum probabil anticipați, este vorba doar de un alt exercițiu. Șeful de echipaj, împreună cu unul dintre scafandrii de la bord și alți doi militari coboară la apă cu bombardul. A început operațiunea de salvare, iar totul se desfășoară contra cronometru. Ajutați de semnalele primite de la bord prin stație și fanioane, cei din șalupă reușesc să ajungă în timp util la victimă și s-o recupereze, pentru a o aduce la bord. Pe puntea centru așteaptă echipa medicală, gata să ofere primul ajutor. Este ocazia excelentă pentru ca medicul echipajului, Col. Med. Eduard Moise, să le explice și să le ofere cadeților români și străini deopotrivă o demonstrație de prim-ajutor în caz de accident prin submersie.
Întreaga operațiune de salvare de când victima a căzut în apă și până când a fost recuperată a durat aproximativ 13 minute. Un timp favorabil, dar care poate fi îmbunătățit, după cum lasă se înțeleagă ofițerul secund al navei, Cpt. Florin Albici.
„A fost un exercițiu complex care a implicat întreg echipajul, inclusiv elevii și studenții care au putut observa cum se acționează în astfel de situații. (...) Trebuie să lucrăm ca o echipă pentru a reduce cât mai mult timpul de manevră pentru salvarea unei vieți”, a spus ofițerul secund al navei, în discursul de bilanț al exercițiului.
Manevra a fost interesantă și utilă și din perspectiva cadeților.
            „Astfel de exerciții sunt întotdeauna utile. Astăzi am învățat care este structura procedurii în astfel de cazuri și am văzut și cum se comportă nava la o girație de 30 de grade. Timpul de reacție mi s-a părut rezonabil. S-a acționat foarte bine. Sper ca pe viitor să învățăm și cum trebuie să reacționăm în cazul în care suntem noi cei care ajungem din situația de a fi salvați”, spune Elv.frt. Valentin Neagu.
Elv.frt. Nicolae Ionescu are 20 de ani, iar înainte să ajungă elev al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, a petrecut două veri ca salvamar în stațiunea Mamaia. Acest tip de exercițiu de vitalitate i-a răscolit memoria. „Am fost atent la cum a acționat medicul când victima a fost adusă la bord, dacă i-a verificat pulsul, dacă s-a uitat să vadă dacă are căile respiratorii obturate”, afirmă el, mărturisind că are o mulțime de povești în care el, ca salvamar, a fost pus în situații limită când a trebuit să salveze vieți. „Poate dățile viitoare, în barca de salvare va fi și unul dintre noi. Ar fi interesant”, completează elevul militar.
După ce au asistat la exercițiul de salvare, este timpul ca elevii de la bord să afle mai în amănunt care sunt procedurile specifice în cazul unor astfel de accidente și ce rol îi revine fiecăruia. Adunați cu toții în cazarmă îi ascultă cu atenție pe instructori, Cpt. Cdor. Răzvan Broască și M.m.p. Ionuț Comună, care predau și le răspund la întrebări.
Este ora 21:30, iar soarele coboară lent sub linia orizontului, când prin stație se aude vocea aspirantului Ionuț Țigănuș anunțând echipajul să se prezinte la posturi pentru întinderea velelor. În noaptea aceasta vom naviga folosind forța vântului. Operațiunea de întindere a velelor decurge mult mai rapid decât se anticipa, ținând cont că elevii și studenții sunt abia la început. Viteza și precizia cu care s-au mobilizat generează încredere și motivație. Deși mai au încă multe de învățat, cei 96 de cadeți demonstrează că sunt pe drumul cel bun și că în mulți dintre ei există, încă neșlefuit, flerul marinarului autentic.
Velele se umflă mândre în lumina caldă a apusului ce se revarsă peste Atlantic. Odată motorul oprit, nava se cufundă într-o liniște specifică numai ei. Urmează aproape 20 de ore de navigație cu vele către Golful Biscaya, pe care îl avem de traversat în drum spre Franța. Liniștea se spulberă abrupt la ora 04:00 dimineața cu vocea secundului care, ca de obicei, răsună cu forță și determinare: „Echipajul cu rol la strângerea velelor să se prezinte la puntea centru. Ținuta ordonată este cea de instrucție, cu bocanci și centuri de siguranță”.
Pe semne că vântul nu mai este de partea noastră și suntem nevoiți să navigăm mai departe folosind motoarele. În total, ne spune comandantul navei, de la Cádiz spre Brest am parcurs circa 100 de mile marine navigând doar cu vele. Golful Biscaya este așa cum anticipam, temperamental, însă nu foarte. Valurile încă se ridică la răstimpuri la nivelul punții centru, ruliul navei este simțit din plin de toată lumea, dacă nu prin simptomele răului de mare, prin faptul că puține obiecte își mai pot menține echilibrul pe suprafețele plane. Deasupra oceanului, șiret și parcă sfidător, Soarele ne face cu ochiul și ne mângâie cu razele sale printre palele de vânt rece. Cum pe mare timpul trece mult mai rapid, ne dăm seama că mai avem o zi până atingem prima escală franceză a marșului de anul acesta. Dis-de-dimineață, cadeții trebăluiesc de zor pe sectoarele generale de curățenie. Este regula bricului, cu o zi înainte de port, avem zi de curățenie generală. Pornim cronometrul până când vom călca din nou pe uscat. Brest, nous allons!  

( Foto )


Jurnal de bord

  • 31/05/2019
  • Cadiz, Spania

 

Escală la Cádiz, orașul din care au pornit în explorarea Lumii Noi corăbiile lui Columb

Escala iberică ce a atins trei porturi spaniole va rămâne cu siguranță memorată de către echipaj și cadeți drept una dintre cele mai relaxante și deopotrivă energizante de pe durata marșului de instrucție de anul acesta. Durata navigației din Almería către Cádiz s-a scurs fulgerător. Ce-i drept, au fost numai două zile și, așa cum noi, cei de pe navă deja am aflat, pe mare timpul trece mult mai ușor. Pentru a ajunge la destinație, în portul Cádiz, am tranzitat Strâmtoarea Gibraltar pentru a ieși în Oceanul Atlantic. Intrarea în Gibraltar a avut loc luni, 27 mai, cândva în jurul orei 15:30. Cu o vizibilitate excelentă ne-a fost ușor să vedem renumita stâncă a Gibraltarului, înaltă de 294 de metri. Marina Regală Britanică deține acolo o baza navală complexă ce îi permite să monitorizeze traficul maritim din strâmtoare.
Pe malul spaniol zărim la un moment dat o câmpie întinsă înțesată de centrale eoliene. Parcă nici nu-i de mirare în contextul în care, aici, zilele cu vânt puternic se succed foarte des.
Iar dacă la tribord admirăm Gibraltarul, la babord se vede la fel de clar țărmul Marocului, pe care putem doar ghici formele aride ale orașului Tanger.
Parcurgem strâmtoarea lungă de 65 de kilometri în circa trei sau patru ore și ieșim în Oceanul Atlantic, care ne face o primire plăcută, cu ape liniștite, mult soare și temperaturi de vară autentică. Odată cu ieșirea din Gibraltar, secundul navei, Cpt. Florin Albici, vine spontan cu o idee năstrușnică: anunță prin stație că, potrivit tradiției marinărești, la ieșirea din Gibraltar, toate fetele de pe navă trebuie să-l îmbrățișeze pe comandant. Și cum în armată ordinele se execută, nu se discută, încolonate, apar pe punte studentele și elevele, care rând pe rând „înrădăcinează” „tradiția” proaspăt inventată de ofițerul secund. Iar pentru că nicio faptă bună nu rămâne ne...răsplătită, următorul la rând pentru îmbrățișări este chiar el, secundul!
Puțin după răsăritul soarelui în dimineața de 28 mai arborăm pavilionul prin care solicităm pilot la bord, semn că nu mai este mult până ajungem în Portul Cádiz. Cadeții primesc ordin să urce în arboradă și să se desfășoare pe vergi. Astfel, cu pilotul la bord și ajutați la manevră de două remorchere spaniole, acostăm în cel de-al treilea port spaniol de pe lista marșului de instrucție de anul acesta. Este pentru a treia oară când N.S. „Mircea” se află în Cádiz. Pe cheu ne întâmpină doar ofițerul de legătură din partea Armadei – Marina militară spaniolă, Lt. Sara Mechancoses Sola. Imediat ce nava este bine asigurată la cheu, comandantul navei și conducătorul practicii sunt gata de prima vizită de diplomație navală, la sediul Marinei militare din Cádiz. Speram să putem vizita și școala de maiștri militari și subofițeri din zonă, însă aflăm că pentru asta avem nevoie de o aprobare specială de la Madrid. Timpul nu ne permite să intrăm în circuitul birocrației, astfel că ne continuăm vizita la sediul reprezentanței Ministerului spaniol al Apărării în Cádiz.
În timp ce oficialii navei se ocupă de consolidarea relațiilor dintre Forțele Navale Române și partenerii spanioli, cadeții de la bord au liber să meargă să viziteze orașul încărcat de istorie, dar și ofertant din punct de vedere al petrecerii timpului liber. O parte dintre elevi și studenți sunt de serviciu și rămân la bord, unde inclusiv au rolul de ghizi pentru localnicii și turiștii care vor să urce la bordul unui velier cu tradiție, așa cum este al nostru. Întâmplător, la cheu suntem „vecini” cu trei nave de croazieră, astfel că printre cei care urcă la bordul N.S. „Mircea” pentru un mini tur ghidat sunt și câțiva dintre pasagerii celor trei pacheboturi. Sentimentul de mândrie pe care fiecare dintre noi îl simțim atunci când vedem că velierul nostru școală, cu o experiență de 80 de ani, stârnește uimirea și admirația în porturile în care acostăm este incomparabil.
Ca și precedentele escale, și cea din Cádiz are menirea de a contribui la dezvoltarea culturii generale a cadeților de la bordul N.S. „Mircea”. Puțini știu că orașul andaluz de pe malul Oceanului Atlantic este una dintre cele mai vechi așezări urbane ale Europei, dacă nu chiar cea mai veche, fiind locuit încă de pe vremea fenicienilor. Mai mult decât atât, istoria ne spune că din Portul Cádiz au plecat în explorarea lumii noi corăbiile sale Cristofor Columb. Astăzi, orașul etalează un centru istoric  fermecător, cu clădiri vechi dispuse pe străduțe înguste pavate cu caldarâm, umbrit de portocali ori palmieri. Poate cel mai impunător obiectiv turistic îl reprezintă Catedrala orașului Cádiz, al cărei turn oferă o panoramă superbă, de ansamblu, asupra micii insule.
Cea mai emoționantă întâlnire cu țărmul Cádizului a fost pentru elevul militar Marius Negulescu. Tânărul de 29 de ani a locuit vreme de 10 ani într-un oraș de coastă la 20 de km de Cádiz. Revederea, spune el, a fost plăcută. Orașul și-a păstrat frumusețea pe care el și-o amintea. A simțit un strop în plus de mândrie însă pășind pe aceste tărâmuri spaniole, acum, după doi ani, purtând ținuta Forțelor Navale Române. Este un vis realizat, afirmă Marius, care a părăsit clima blândă a Andaluziei pentru a servi patria pe o navă militară. „Pot spune că după doi ani de când m-am întors în România și am ales cariera de maistru militar în Forțele Navale gândul mi-a stat numai la faptul că am făcut un pas înainte pentru viitorul meu. Este o meserie frumoasă, deosebită, care implică riscurile ei, însă este datoria noastră să servim patria cu orice preț, fără să conteze că este noapte sau zi”, completează Elv.cap. Negulescu.
Cunoscând atât pe bine meleagurile andaluze, Marius a fost și un fel de ghid pentru colegii săi elevi și studenți, curioși de ce pot vizita în Cádiz.
Aflându-ne pe malul Atlanticului, era păcat să ratăm plajele largi, cu nisip fin și unice prin faptul că sunt situate între două castele, San Sebastian și Santa Catalina. Singurul pe care noi l-am putut vizita a fost Santa Catalina. O fortăreață de dimensiuni rezonabile care astăzi adăpostește galerii de artă cu exponate consacrate cunoașterii frumuseții și istoriei bogate a orașului, însă tot aici am găsit și un atelier al artiștilor plastici. Intrarea în cetate este liberă, iar locul, cu liniște și panorama către mare pe care le oferă este ideal pentru câteva momente de relaxare la capătul câtorva ore de colindat străduțele de poveste cu aspect specific mediteranean.
Tinerii viitori marinari militari nu puteau sub nicio formă să rateze oportunitatea de a se scălda în apele Atlanticului, mai ales că vremea a fost extraordinară, numai bună pentru plajă, iar Playa de la Caleta, la umbra castelului ce adăpostește sediul societății de arheologie submarină din Cádiz a fost opțiunea ideală pentru relaxare și fotografii memorabile de pe durata marșului de instrucție. Unde mai pui la socoteală și faima pe care locul a căpătat-o grație peliculei din seria James Bond „Die another day”, în care există o secvență cu superba actriță Halle Berry ieșind din apele Atlanticului pe plaja din Cádiz?...
Fiind marinari, suntem pasionați de poveștile cu corăbii. Așa am aflat că, potrivit legendei, de-a lungul coastei orașului, s-ar găsi epavele a sute de corăbii ale piraților, nave comerciale și de război, lovite de ghinion, de ghiulele sau de furtuni năpraznice.
După o plimbare istovitoare pe faleza interminabilă, parcul grădinii botanice din Cádiz umbrit din abundență de leandri, palmieri și ficuși seculari este ca o oază în deșert. În mijlocul parcului se găsește și o cascadă artificială ai cărei vapori oferă, în zilele toride, răcoarea îndelung căutată.  
Cádiz este aproape prin definiție un oraș turistic care oferă liniștea și relaxarea dorite într-o vacanță. Pentru noi însă, Cádizul înseamnă un oraș prieten, unde revenim întotdeauna cu plăcere și, de fiecare dată, încercăm să mai punem câte o piatră la fundamentul solid al relațiilor militare dintre Forțele Navale Române și Armada spaniolă. În ultima zi a escalei noastre andaluze, am fost oaspeții prefectului din Cádiz și ai consilierului pe probleme de siguranță al primarului. Acesta din urmă, ne-a adresat invitația de a participa, anul viitor, în luna iulie, la Regata de Grandes Veleros de Cádiz, un spectacol nautic de mare anvergură, la care participă veliere cu istorie și tradiție de zeci de ani, așa cum este și N.S. „Mircea”.
Vineri, 31 mai, s-a dat amolarea legăturilor de la cheul din portul andaluz. Pilotul este din nou la bord, remorcherele sunt la datorie. Este vremea să pornim către nord, unde ne așteaptă un calendar plin de evenimente la Brest, în Franța. ¡Hasta la proxima vez, España!

( Foto )






Jurnal de bord

  • 26/05/2019
  • Almeria, Spania

 

Drumul spre Almeria, între noduri marinărești și navigația cu vele

Barcelona, probabil cea mai atractivă destinație a marșului de instrucție de anul acesta pentru elevii militari ne-a regenerat resursele de energie pentru ca, pe 23 mai, să pornim mai departe în aventura spaniolă, către următoarea escală: Almeria, unul dintre cele mai vechi porturi la Marea Mediterană, pe coasta Andaluziei.

Distanța dintre Barcelona și Almeria am parcurs-o în două zile de navigație, timp în care am reușit și o premieră la bordul navei-școală, navigație folosind doar velele triunghiulare.

Pe măsură ce orașul Barcelona devine doar o proiecție a unei forme neregulate la orizont, suntem informați că într-una dintre cazărmile velierului a izbucnit un incendiu. Imediat, se declanșează semnalul de abandon al navei. Deși este vorba doar de o simulare, în cea mai mare grabă, fiecare membru al echipajului pune mâna pe vesta de salvare și se îndreaptă rapid către puntea centru pentru a-și ocupa locul în dreptul plutei de salvare la care a fost repartizat. Exercițiile de vitalitate sunt o componentă extrem de importantă a activității la bordul navei. Ele se repetă săptămânal, cu grad de complexitate din ce în ce mai crescut, pentru ca, într-o situație reală, totul să decurgă în cel mai corect mod cu putință, pagubele să fie minime, iar numărul de victime zero.

Ulterior finalizării exercițiului de vitalitate, elevii intră în cazarmă, unde pe timpul marșului au loc cursurile. Astăzi avem lecție dedicată nodurilor marinărești. Despre importanța nodurilor și tehnicile de executare le vorbește elevilor Cpt.cdor. Răzvan Broască, instructor superior în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Cu răbdare și bunăvoință, instructorul le explică pe rând elevilor cum să plieze capetele saulei pentru a obține nodul corect, care la finalul cursului le va aduce un calificativ mai mult sau mai puțin satisfăcător, în funcție de aptitudini. Fie că a fost vorba de nod la jumătatea ochiului, nod de foarfecă sau pumn de maimuță, toate au avut succes în a captiva atenția elevilor militari. Cât despre îndemânare și dexteritate... marșul de instrucție durează 94 de zile!

Afară, pe puntea centru și la 40 de metri înălțime forfota se face simțită. Continuă învergarea velelor. Marea Balearelor ne-a gratificat zilele acestea cu un vânt propice navigației, astfel că până la Almería vom avea cel puțin o probă de navigație cu vele. 

Vineri, 24 mai, vântul dă semne că se întețește, ruliul navei împleticește pașii celor aflați la primul voiaj, iar pe punte cad și câțiva stropi de ploaie. Cadeții aveau programat un nou antrenament de urcare în arboradă și desfășurare pe vergi. Ploaia măruntă de vară zădărnicește planurile instructorilor pentru lucrul la înălțime, sarturile și grijelele fiind ude, însă este o ocazie bună pentru tineri să mai exerseze, la rece, brațarea vergilor și desfășurarea velelor. Împărțiți în mai multe grupe, studenții și elevii sunt preluați pe rând de maiștri militari care le explică aplicat ce vor avea de făcut la înălțime ori pe punte când nava va naviga cu vele.

Spre după-amiază, soarele mediteranean ne surâde neașteptat din spatele unei cortine de nori plumburii aducători de furtună. Vântul revine și el de partea noastră, oferind contextul perfect pentru prima probă de navigație cu vele. Cadeții primesc ordin să ia poziție la manevre și, ajutați și asistați în permanență de maiștri militari cu experiență, pun în practică ce au învățat pe timpul antrenamentelor desfășurate aproape zi de zi de la plecarea din Portul Constanța. Pentru prima probă de navigație cu vele sunt desfășurate doar straiurile, șase la număr. Deloc surprinzător, totul decurge cum nu se putea mai satisfăcător. Elevii și studenții dau dovadă că și-au însușit perfect cunoștințele necesare până în acest punct și... iată-ne, navigând pe vele! Din spusele comandantului navei, Cdor. Mircea Târhoacă, este pentru prima dată când se navigă exclusiv cu ajutorul velelor triunghiulare. Simțindu-ne parcă entuziasmul, un banc de delfini ne flanchează pe ambele borduri și ne salută cu tumbe și acrobații în apă.

Sâmbătă, 25 mai, o zi însorită care, în sfârșit, permite reluarea antrenamentelor în arboradă. Studenții și elevii militari primesc prin stație deja familiarul ordin: „La front pe vergi!”. După trei săptămâni de antrenament aproape zi de zi, se cunoaște progresul. Cadeții urcă de acum pe grijele cu vizibil mai multă fermitate și fără emoție. De pe punte instructorii încă le analizează mișcările cu minuțiozitate și le strigă din când în când să-și corecteze poziția. Fără să-i audă cadeții, maiștrii militari responsabili cu velele recunosc că au la instrucție o promoție bună, care evoluează rapid și corect. La orizont se zărește deja conturul orașului Almería, astfel că antrenamentele în arboradă au loc pe măsură ce ne apropiem de țărm.

În jurul prânzului, Nava-Școală „Mircea” a acostat, pentru întâia dată în istoria marșurilor sale, în Portul Almería, pe coasta andaluză a Spaniei. De pe cheu am fost întâmpinați de Consulul României în regiune, domnul Robert Claudiu Hellvig. Diplomatul a urcat apoi la bordul velierului unde a ținut o alocuțiune în fața întregului echipaj. Mesajul consulului a fost clar și concis: „Fiți mândri că sunteți români și fiți fericiți că sunteți marinari!”

Important de menționat, escala de la Almería a fost inclusă în intinerariul marșului de instrucție de anul acesta având ca obiectiv oportunitatea echipajului de a-și exercita dreptul constituțional la vot, în contextul alegerilor europarlamentare din data de 26 mai și a referendumului pe teme de justiție.

Cei 170 de români de la bordul Navei-Școală au avut parte de tot sprijinul Consulatului român la Almería pentru a vota în condițiile cele mai optime, astfel că totul a decurs perfect normal, fără niciun fel de neplăcere.

Pentru că a fost pentru prima dată când velierul marinei militare române ajungea în acest port spaniol și pentru că echipajul n-a avut timpul necesar la dispoziție pentru a explora cultura și frumusețile locului, domnul consul general s-a gândit la o surpriză pentru toți cei de la bord, astfel că fiecare dintre noi am primit cadou câte un magnet inscripționat „Almería” care să ne aducă aminte de această scurtă, dar prietenoasă escală andaluză.

Duminică după-amiază, cu pilotul la bord și ajutat de două remorchere, „Mircea” se desprinde de la cheu luând cap-compas următoarea sa destinație, Portul Cadíz, pe țărmul oceanic al Spaniei. Așadar, până la următoarea corespondență nu ne rămâne de spus decât: „¡Hasta la proxima vista, Almería! ¡Hasta luego, Andalusia!”

( Foto )




Jurnal de bord

  • 23/05/2019
  • Barcelona, Spania

Barcelona, întâlnirea elevilor militari cu arta lui Antoni Gaudi

Prima zi a săptămânii favorizează întotdeauna noile începuturi. Astfel, luni, 20 mai 2019, Nava-Școală „Mircea” acosta în portul Barcelona, asistată la manevra de amarare de două remorchere catalane. Timp de trei zile, velierul va completa peisajul nautic autentic din Port Vell și se va lăsa admirat de localnici și turiști.

Locul de acostare la cheu este cum nu se poate mai nimerit, în proximitatea unui impunător centru comercial cu trei nivele. De la balcoanele ultimului nivel suntem aclamați în dulcele grai românesc, în timp ce tricolorul flutură din mâinile emoționate ale conaționalilor noștri adoptați de statul iberic gazdă.

De altfel, în cele trei zile în care a acostat în portul din Barcelona, nava-școală a fost vizitată de sute de români, bucuroși că am adus, în sfârșit, un petic de tărâm românesc mai aproape de ei.

De cealaltă parte, pentru elevii militari, escala la Barcelona semnifică materializarea îndelung așteptatei întâlniri cu opera memorabilă a lui Antoni Gaudi. Majoritatea celor de la bord și-au rezervat din timp vizita la catedrala Sagrada Familia.

Port Vell, locul nostru de acostare, este în imediata vecinătate a prestigiosului acvariu din Barcelona, a Muzeului de istorie a Cataloniei, Muzeului de marină și, desigur, la o aruncătură de băț de La Rambla, celebrul, coloratul și efervescentul bulevard pietonal de unde încep explorările către celelalte atracții turistice ale Barcelonei.

Chiar și în extrasezon, Barcelona pare însuflețită parcă peste măsură. Pe străzi, la fiecare pas, se remarcă diversitatea în toate ipostazele sale, fie că vorbim de oameni, forme de artă stradală ori de sincretismul stilurilor arhitecturale. Amprenta geniului Gaudi este și ea vizibilă peste tot, prin grija firească a municipalității. Știați că intersecțiile largi din Barcelona sunt tot opera lui Gaudi, cel care a avut ideea rotunjirii colțurilor clădirilor pentru a crea un spațiu mai ofertant? Printre obiectivele obligatoriu de vizitat ale elevilor militari s-a numărat și Casa Mila, cunoscută local și drept „La Pedrera”.  De asemenea, Parcul Guell, o creație unică, menită să-ți taie răsuflarea. Nici nu-i de mirare că UNESCO a inclus ambele obiective pe lista patrimoniului cultural universal.

Însă cum în grupul de elevi militari sunt doar trei domnișoare și 29 de băieți, de neratat a fost vizita la stadionul „extratereștrilor” de la FC Barcelona.

Din înălțimile dealului Montjuic coborâm din nou la nivelul mării, pentru a simți sub tălpi nisipul fin de pe plaja Barceloneta, în cartierul cu același nume, un loc ce te duce imediat cu gândul la veșnic însoritul San Francisco, cu bulevarde largi care urcă, mărginite de palmieri cu tulpina solidă.

Deși scurtă, escala catalană i-a adus cu siguranță pe elevii militari români mai aproape de cultura spaniolă, contribuind astfel la îmbogățirea cunoștințelor lor generale de geografie, artă și istorie europeană.

Impresionați de Barcelona care le-a asigurat suplimentul necesar de energie și motivație, elevii militari ambarcați la N.Ș. „Mircea” au pornit joi, 23 mai, către următorul port spaniol aflat pe lista marșului de instrucție, Almeria.

( Foto )




Jurnal de bord

  • 17/05/2019
  • Marea Mediterană

O mare liniștită n-a dat niciodată un marinar iscusit... Testul Mediteranei

La capătul a trei zile de escală în portul turistic din Siracuza a venit vremea să spunem „Arrivederci, Italia!” pentru a lua cap-compas Barcelona, a doua escală programată a marșului de instrucție de anul acesta.

Tranzităm Marea Mediterană prin Strâmtoarea Messina sub un cer apăsător cu nori negri de furtună, dar care, în pofida aparențelor, oferă un spectacol cromatic inedit, în special la apus, când razele soarelui luminează navele din strâmtoare ca un reflector. Avem parte de un privilegiu climatic ori zeii latini ai mării și vânturilor sunt de partea noastră și ne favorizează o trecere lină prin strâmtoarea Messina. Avem parte chiar de una din cele mai odihnitoare nopți petrecute până acum în marș.

Pe navă lucrurile au reintrat rapid în firescul zilelor de dinaintea primei escale. Cadeții și-au reluat rolurile la posturi, fie că sunt veghe pupa, prova, curier de cart sau execută cart de navigație, în timp ce marinarii militari ceva mai experimentați continuă învergarea velelor. Cadeții, cu noile lor priceperi deprinse în scurtul timp petrecut la navă, dau și ei o mână de ajutor la ajustarea uneia dintre vele înainte ca aceasta să fie urcată pe arbore pentru a-și intra în rol.

Foarte important în pregătirea studenților și elevilor militari la Nava Școală „Mircea” este lucrul în arboradă, de aceea, niciunul dintre cadeții români și străini de la bord nu trebuie lăsat să-și iasă din mână. Au loc, așadar, noi urcări în arboradă, cu desfășurare pe vergi. Fiecare trebuie să-și știe perfect locul și să capete dexteritate și precizie prin hățișul de sarturi și grijele, pentru zilele în care vom naviga cu vele.

Urmează câteva zile de furtună în Marea Mediterană, fapt ce dă un pic de furcă personalului de la infirmerie.

Comandantul, împreună cu instructorii, ia decizia să sisteze pentru moment activitățile de urcare în arboradă, însă elevii și studenții au ocazia să mai exerseze brațarea vergilor.

Pe data de 17 mai suntem deja de patru zile din nou pe mare, pentru că „Mircea” nici n-ar fi avut cum să-și celebreze cea de-a 80-a aniversare în serviciul Forțelor Navale Române altfel decât cu pieptul înainte, înfruntând valurile către următoarea destinație.

Încet, dar sigur, ne apropiem de cea de-a doua escală însorită a itinerariului nostru de instrucție de anul acesta, Barcelona, unde timp de trei zile vom avea grijă să facem unul dintre lucrurile la care ne pricepem cel mai bine, să reprezentăm cu mândrie România și școala de navigație ale cărei însemne le purtăm.

( Foto )






Jurnal de bord

  • 11/05/2019
  • Siracusa, Italia

Siracuza, orașul cu milenii de istorie

La capătul a șase zile petrecute continuu pe mare, Nava școală „Mircea” a acostat, sâmbătă, 11 mai, în Portul Siracuza, din Italia, iar primul care ne-a întâmpinat cu căldura sa a fost soarele sicilian, revărsat peste frumusețea orașului port. Escala de trei zile, de anul acesta, a bricului „Mircea” în Siracuza a coincis plăcut cu zilele în care orașul o cinstește pe ocrotitoarea sa spirituală, Santa Lucia. Prin vacarmul orașului aflat în sărbătoare, ne-am găsim și noi drum pentru a admira frumusețile Siciliei și pentru a vizita obiectivele turistice de pe insula Ortigia și din orașul Siracuza.
Chiar dacă vremea a fost, cum spun italienii: capriciosa, stropii de ploaie de vară care alternau cu etapele de căldură toropitoare, nu ne-au oprit ca, în grupuri de câte 5-6 persoane, să luăm la pas străduțele pietruite pe care odinioară îl purtau pașii pe însuși Arhimede, despre care am aflat că și-a dat viața apărând cetatea Siracuzei în fața invaziei romane din anul 212 îHr.

Primul care ne iese în cale este Templul lui Apollo, estimat a fi cea mai veche construcție în stil doric de pe teritoriul Siciliei. A urmat Fântâna Aretusa, un loc magic, încărcat de legendă, unde oamenii merg să-și rostească în gând cele mai arzătoare dorințe, cu nădejdea că vreunul dintre peștișorii aurii care înoată vioi în iaz se va îndura să le transpună în realitate. Înaintăm pe micuța insulă cochetă de pe malul Mării Ionice și ajungem în Piața Arhimede, din centrul cărei ne privește triumfător statuia temutei zeițe Diana, cu arcul și câinele său, iar la picioarele sale nimfa Aretusa, surprinsă în timpul metamorfozei.

Un edificiu medieval ni se înfățișează la orizont pe măsură ce urcăm pe faleza înaltă. Este castelul Maniace, o fortăreață construită în secolul XI, ca un omagiu adus personalității impunătoare a împăratului Frederic al II-a. Dincolo de zidurile groase ale cetății, panorama este amețitoare. Profităm pentru câteva fotografii, selfie-uri și peisaje, numai bun de arătat prin social media rudelor și apropiaților care se gândesc la noi de acasă.

Când ne obosesc picioarele ajungem în Piața Domului din Siracuza, unde ne desfășurăm pe la terase, pentru a ne bucura de atmosfera unei seri autentice siciliene. Înconjurată de palate magnifice în stil baroc, piața despre care vorbim stă la baza vieții civile și religioase de pe insula Ortigia, vechiul oraș Siracuza, parte a patrimoniului UNESCO. În imediata proximitate a impunătoarei catedrale se află Primăria orașului Siracuza.

Revenind la lăcașul de cult, acesta a fost construit pe ruinele unui templu închinat zeiței Atena, cu patru secole înaintea erei noastre, iar dincolo de fațada sa în stil baroc păstrează o bijuterie arhitectonică a trecutului prin coloanele în stil doric încă vizibile la interior și la exterior. O bună ocazie pentru elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale să își consolideze cunoștințele generale de istorie, mitologie și chiar geografie.

De altfel, orice escală a Navei școală „Mircea” este un prilej excelent pentru a cunoaște și explora noi culturi. Fiecare dimineață pentrecută în Siracuza a început, la navă, cu ridicarea pavilionului și intonarea celor două imnuri de stat, al Italiei și al României. Originea comună, latină, care unește cele două popoare a făcut să cadă barierele culturale pe care, în anumite contexte le-am fi putut resimți.

Duminică, 12 mai, a doua zi a escalei noastre în sud-estul Italiei, a coincis cu ultima zi a sărbătorii închinate Sfintei Lucia, protectoarea Siracuzei. Am putut astfel observa cum piața Domului a devenit aproape neîncăpătoare. Din toate părțile, clopotul masiv al catedralei aduna la ceremonia religioasă creștinii catolici. A fost seara în care preoții au scos în fața enoriașilor racla cu moaștele Sfintei Lucia, un moment încărcat de evlavie.

Atașamentul siracuzanilor pentru divinitate și misticism religios pare cu atât mai pronunțat când dai cu ochii de Sanctuarul Madonna della Lacrima, închinat Maicii Domnului. Este vorba de un lăcaș de cult cu o înfățișare neobișnuită, ușor avangardistă, care adăpostește în altar o icoană a Fecioarei Maria care, în 1953, se spune că a lăcrimat, fiind astăzi considerată ca făcătoare de minuni. În sanctuar se mai găsesc o batistă cu care enoriașii de atunci au șters lacrimile fecioarei, dar și două lacrimi cristalizate.

Părăsim acest templu pentru a ajunge în partea opusă a Siracuzei unde la picioare ni se aștern câteva importante vestigii care amintesc fidel de civizilizația greco-romană. Teatrul grecesc, amfiteatrul roman și un ansamblu de pietre funerare vechi de peste 2000 de ani. De altfel, oriunde întorci privirea în Siracuza totul este încărcat de istorie, fie că este vorba de istoria vechilor coloniști greci, a Imperiului Roman, ori de misterioasa perioadă a Evului Mediu.

Din circuitul dedicat vizitatorilor stațiunii de pe malul Mării Ionice fac parte și tururi cu barca ale grotelor submerse, un obiectiv turistic inedit de care câțiva dintre noi ne-am bucurat.

Deși oraș turistic, Siracuza se remarcă drept un loc liniștit, o destinație pentru o vacanță de regăsire și reconectare cu sinele. Viața de noapte este departe de a fi una animată, lucru puțin dezămăgitor pentru tinerii elevii militari, care, după o săptămână petrecută pe întinderea infinită de apă, sperau la câteva seri în care să poată încinge ringurile de dans. Cine știe, poate despre asta vom scrie în corespondența următoare, din mult mai efervescentul oraș Barcelona.

( Foto )






Jurnal de bord

  • 05/05/2019
  • Constanţa, România

Elevii militari în faţa unui nou început

Ziua de 5 mai 2019 a întipărit, cu siguranţă, o amintire de neuitat în sufletele celor câteva sute de persoane sosite în Portul Militar Constanţa pentru a lua parte la ceremonia de plecare în marş a Navei Şcoală „Mircea”. Mai uriaşe decât arborada bătrânului velier au fost emoţiile resimţite de cei 32 de elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” şi apropiaţii acestora care au venit să-şi ia rămas bun de la tinerii care pornesc în ceea ce putem numi fără echivoc o călătorie iniţiatică, de 94 de zile, în anul în care bricul „Mircea” aniversează 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române.

Trăiri unice, îmbrăţişări, urări de rămas bun, fotografii care vor reprezenta nu peste mult timp începutul unor poveşti de neuitat, toate şi-au găsit locul pe dana militară a Portului Constanţa.

După ceremonia religioasă şi discursurile oficiale de la bord, comandantul navei ordonă molarea legăturilor, iar încet, încet nava se desprinde de la cheu. A început manevra de plecare. Ieşim din port lăsând ţărmul din ce în ce mai în urmă. În timp ce priveşte către cei dragi rămaşi pe dană, fiecare dintre cei 32 de elevii militari ştie că acesta este momentul zero al unui nou început care îi va marca definitiv cariera. În sufletul fiecăruia, provocarea se întrepătrunde cu promisiunea că se va întoarce acasă mai bun, mai experimentat, mai puternic.

Fiecare marş anual de instrucţie al Navei Şcoală „Mircea” este unic nu numai prin itinerariu şi participanţi, dar mai ales prin experienţele pe care le oferă, fără excepţie, tuturor membrilor echipajului. Anul acesta, elevii militari ambarcaţi pe bătrânul velier vor acosta în 12 porturi din 9 ţări. Ca să fim exacţi, vor naviga 59 de zile, iar 35 de zile le vor petrece explorând oraşe şi culturi noi în escale.

( Foto )


Încetul cu încetul, ajungem departe

Deşi poate părea uşor romantică, viaţa la bordul velierului de poveste din dotarea Marinei Militare Române este destul de riguroasă. O pot confirma elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale, care au petrecut şase zile de amarinizare în drum spre prima escală, Portul Siracuza din Sicilia.

Într-o săptămână de navigaţie continuă în Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană, treceri prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele viitorii marinari militari au experimentat şi primele simptome ale răului de mare.

Aparte de asta, elevii militari au avut timp să cunoască nava, să se acomodeze cu dormitul în hamac şi cu traiul în comun în cazărmile navei. Au exersat urcările în arboradă şi, în funcţie de abilităţi, au primit repartiţia pe vergi. De asemenea, numeroasele servicii au umplut timpul viitorilor maiştri militari de marină. Totuşi, în armată totul trebuie să devină obişnuiţă pentru a ţi se părea uşor.

La navă, dimineţile încep cu înviorarea, la puntea centru, continuă timp de o oră cu sectoarele de curăţenie, pentru că, vorba aceea: „navă albă, viaţă grea”. Apoi, după micul dejun, pe măsură ce soarele se înaltă pe cer, elevii viitori maiştri militari exersează urcările în arboradă, desfăşurarea pe vergi şi, desigur, braţarea vergilor, totul până aproape de apusul soarelui.

Totul pare imposibil până când este înfăptuit

Începutul este întotdeauna dificil, iar de asta nu fost scutită nici activitatea cadeţilor de pe nava şcoală. Primele urcări în arboradă au fost invariabil însoţite de un uşor sentiment de teamă, iar desfăşurarea pe vergi i-a încărcat pe mulţi cu o doză de adrenalină. Exerciţiul însă duce la perfecţionare, iar în scurt timp, sub atenta îndrumare a maiştrilor militari responsabili cu velele, elevii capătă dexteritate tot mai mare. Satisfacţia depăşirii limitelor este o trăire menită să inunde sufletul şi acţionează ca un catalizator al motivaţiei pentru a face faţă provocărilor viitoare.

Între urcările în arboradă şi cursurile din cazarmă, timpul liber rămas la dispoziţia cadeţilor de pe NS „Mircea” este, într-adevăr, limitat. Totuşi, energia specifică vârstei îşi face simţită prezenţa, iar viaţa de marinar la bordul navei favorizează socializarea, solidaritatea, ceea ce nu de puţine ori duce la înfiriparea unor camaraderii pe viaţă.

( Foto )


Jurnal de bord

  • 20/04/2019
  • Constanţa, România

Ambarcarea elevilor de anul I la NS „MIRCEA“

32 de elevi de anul I ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale s-au ambarcat, sâmbătă, 20 aprilie, la bordul Navei Şcoală „MIRCEA“, care se pregătește de plecarea în marșul aniversar, la 80 de ani de la intrarea sa în serviciul Marinei Militare Române. Luni, 22 aprilie, viitorii marinari militari au început energic prima săptămână la bordul Navei Școală . Tinerii și-au luat în primire atribuțiile pentru următoarele trei luni şi au exersat, pentru prima dată, urcarea în arboradă, învățând totodată un lucru elementar și deosebit de important: siguranța este întotdeauna pe primul loc.

Nava Şcoală ridică ancora din Portul Militar Constanţa duminică, 5 mai, având ca destinaţie Hamburg, portul în care a fost lansată la apă pentru prima dată, în urmă cu exact 80 de ani. Marşul de instrucţie de anul acesta se întinde pe o perioadă de 94 de zile, durată în care bătrânul velier va traversa Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile: Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franța), Rouen (Franța), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) și Istanbul (Turcia), urmând să revină la Constanţa pe 7 august.

( Foto )