175 de ani de la nașterea primului amiral din istoria Forțelor Navale Române, Viceamiral Ioan Murgescu

  • 27/03/2021

Ziua de 27 martie este una cu semnificație deosebită pentru Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Este ziua în care, la 1846, la Buzău, vedea lumina zilei cel ce avea să devină Viceamiralul Ioan Murgescu.

Personalitatea primului amiral din istoria Marinei Militare a României începe să se remarce odată cu absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din București, în anul 1864, când aplică pentru o bursă de studii în Franța, la Ecole Navale de Brest. Petrece în Normandia doi ani ca bursier și îi uimește pe francezi cu mintea sa ageră. Pentru valoarea adusă imaginii țării noastre în străinătate, Guvernul de la București îi oferă, drept recompensă, o bursă în valoare de 300 de franci.

Vocația sa pentru marinărie i-ai impresionat pe francezi, care, după absolvirea Școlii Navale de la Brest, în 1866, îi acordă bursierului Ioan Murgescu privilegiul de a participa la marșul anual de instrucție al navei-școală „Jean Bart”. De altfel, „printr-o adresă din 4 octombrie 1866, ministrul francez al Marinei și al Coloniilor îl informa pe agentul României la Paris că «…junele Murgescu Ioan, supus român, pe care îl autorizasem în 1864 a urma cursurile Școlii Navale imperiale, a sfârșit cursurile acestei școli. Junele dumneavoastră compatriot, care a justificat neîncetat prin silințele sale favoarea ce i s-a acordat, a dobândit locul 13 în clasarea elevilor de ieșire încheiată de juriu»”, notează comandor Marian Moșneagu în biografia viceamiralului Ioan Murgescu, cuprinsă în volumul „Amiralii României”.

De ce alege un buzoian școlit la București să urmeze o carieră în domeniul militar naval, rămâne un mister. Un lucru cert este însă faptul că Ioan Murgescu avea să devină unul dintre marii deschizători de drumuri din Armata României.

În 1866, Murgescu revine din Franța având gradul de aspirant clasa a II-a, iar aici primește ca substitut gradul de sublocotenent. Doi ani mai târziu devine ofițer secund pe iahtul „Ștefan cel Mare”. Sub comanda sa, nava a efectuat un voiaj până la Baziaș, fiind prima navă de război românească care a depășit sectorul Porților de Fier. În 1869 avansează la gradul de locotenent, iar la 21 martie 1871 primește tresele de căpitan. Era, la acea vreme, comandantul navei „România”.

Numit comandant al canonierei „Fulgerul“, în perioada octombrie 1873 - aprilie 1874 căpitanul Ioan Murgescu a comandat, în premieră pentru țara noastră, o navă românească de război, în Marea Mediterană și Marea Neagră, pe timpul marșului plin de peripeții pentru aducerea sa în țară, de la Toulon la Galați. De altfel, prin Î.D.R. nr. 96 din 30 aprilie 1874 i s-a acordat „dreptul de a purta Medalia Militară de aur, pentru curajul și devotamentul ce a pus cu ocazia conducerii bastimentului «Fulgerul» de la Toulon la Galați“. De asemenea, a fost citat prin Ordinul de Zi pe armată din 11 mai 1874, aducându-i-se mulțumiri „pentru devotamentul cu care s-a oferit singur spre a fi însărcinat cu această misiune“ și „pentru că a știut corespunde greutăților ce a întâmpinat în cursul navigației“. La 19 aprilie 1874 a preluat comanda navei „Ștefan cel Mare“.

Iscusința, devotamentul și ambiția sa nu aveau să îl țină în umbră pe tânărul Murgescu, astfel că, la 10 decembrie 1874 este numit provizoriu în funcția de comandant al Flotilei, în locul maiorului Nicolae Dumitrescu Maican. Pe 6 iunie 1875 a fost titularizat în funcția de comandant al Flotilei. În 1875, este avansat la gradul de maior și este titularizat în funcția de comandant al Flotilei, unde va rămâne până în aprilie 1877, la debutul Războiului de Independență.

După o lună, Murgescu a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea și executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență. Este vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia șalupa torpiloare „Rândunica”, comandată de maiorul Murgescu a scufundat monitorul otoman „Duba Seifi”. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus „Sf. Vladimir” cls. IV-a cu spade și rozete și Ordinul Național „Steaua României”. După aceste acțiuni, maiorul Murgescu a fost numit comandant al grupului de șalupe „Rândunica” și „Bucur” cu ajutorul cărora au fost construite podurile de nave românești peste Dunăre, iar apoi comandant al stațiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de mine românesc care și-a dovedit eficiența de-a lungul Războiului de Independență.

La data de 1 decembrie 1877, maiorul Murgescu revine la comanda Corpului Flotilei Române, funcție pe care o va ocupa până la 8 aprilie 1879, când a fost numit director al nou-înființatului Arsenal al Flotilei din Galați. Între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel. În anul 1881, a fost avansat colonel și i s-a încredințat comanda Școlii Fiilor de Militari din Iași.

La data de 10 mai 1888, colonelul Ioan Murgescu a fost numit pentru a treia oară în funcția de comandant al Corpului Flotilei Române, deținând această funcție până la 1 aprilie 1901, când s-a retras, la cerere, din Marină, cu gradul de contraamiral. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în gradul de comandor.

În mai 1898, a fost adoptată Legea de organizare a Marinei Militare, care a avut în vedere evoluțiile ce s-au produs în ultimele decenii în această armă. Noua lege a statuat, pentru prima dată, gradele specifice Marinei Militare: amiral, viceamiral, contraamiral, comandor, căpitan-comandor, locotenent-comandor. În aceasta situație generalul Ioan Murgescu a fost trecut printre primii în corpul ofițerilor de marină, gradul de general fiindu-i echivalat cu acela de amiral. La 10 mai 1911 a fost înaintat la gradul de viceamiral în rezervă.

S-a stins din viață pe 5 martie 1913, iar somnul de veci și-l doarme în Cimitirul Bellu din Capitală.

În semn de omagiere a personalității sale, numele său a fost acordat primei nave românești de război construită în întregime în România, la Galați, în 1939, care a fost puitorul de mine „Amiralul Murgescu”; Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și Școlii gimnaziale „Viceamiral Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian.